Un deputat propune un proiect de lege pentru susținerea învățământului profesional-dual / Ce prevede proiectul

Un deputat propune un proiect de lege pentru susținerea învățământului profesional-dual / Ce prevede proiectul
Publicat: 10/01/2020, 21:42

Prin inițiativa legislativă, operatorii economici sunt încurajați să inițieze parteneriate cu statul în vederea susținerii învățământului profesional-dual, astfel încât să fie formată o resursă umană bine pregătită, calificată și aptă să se integreze pe piața muncii, potrivit unui comunicat de presă al USR, remis vineri Mediafax.

„Combaterea abandonului școlar și dezvoltarea comunităților începe prin revalorizarea învățământului profesional! Învățământul profesional, în special cel realizat în regim dual, reprezintă una dintre cele mai importante trasee educaționale care au rolul de a oferi elevilor oportunități de învățare bazate pe instruire practică. În acest fel, elevii au oportunități de dezvoltare profesională, un venit sigur reprezentat de bursele acordate de stat și de operatori economici, precum și viitoare locuri de muncă sigure. Pentru a avea randament, învățământul profesional-dual trebuie însă orientat spre formarea tinerilor în acord cu nevoile reale ale pieței; calificările profesionale trebuie racordate la cerințele economice și la standardele de dezvoltare tehnologică”, a declarat Cristina Iurișniți, potrivit sursei citate.

Proiectul de lege prevede modificarea Codului Fiscal și a Legii Educației 1/2011 în sensul acordării de facilități fiscale agenților economici care doresc să investească în formarea profesională a tinerilor: – Zero impozit pe profitul reinvestit în formarea de calitate a elevilor prin instruire practică; – Deducerea cheltuielilor operatorilor economici cu bursele elevilor din baza impozabilă.

„Totodată, trebuie să ținem cont de particularitățile fiecărui operator economic. Spre exemplu, o microîntreprindere cu doi angajați care și-ar dori să formeze elevi nu ar putea să îi formeze pe aceștia la sediul microîntreprinderii din cauză că, la ora actuală, Legea Educației prevede că grupele pentru orele de practică se constituie din minimum 7, maximum 15 elevi. În acest sens, am propus eliminarea minimului pentru a putea oferi oricărui operator economic, indiferent de dimensiunile acestuia, posibilitatea de a instrui elevi. Această modificare vine în sprijinul elevilor școlarizați în mediu rural sau în orașe mici și unde activează operatori economici de dimensiuni reduse”, a completat deputatul USR.

Conform sursei menționate, atragerea de noi operatori economici care să investească în învățământul profesional-dual vine cu un dublu beneficiu:

– dezvoltarea economiei locale, a produselor locale și a lanțurilor scurte între producător și beneficiar.

– formarea profesională de calitate, direct la agentul economic, în acord cu cerințele pieței, a realităților socio-economice și culturale ale comunității respective.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Interzis la volan! Legea care se aplică în toată România. Vei fi reținut pentru 24...
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor