Veste neașteptată! Școlile ar putea rămâne închise săptămâna viitoare

Veste neașteptată! Școlile ar putea rămâne închise săptămâna viitoare
Publicat: 12/01/2020, 15:03

Guvernul a luat decizia interzicerii detașărilor în sistemul public, iar măsura implică un val de schimbări.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” nu exclude varianta închiderii școlilor și solicită Guvernului să găsească de urgență o soluție, ca ativitatea școlilor să nu fie întreruptă, potrivit a1.ro.

„În condițiile în care Guvernul și Ministerul Educației și Cercetării nu vor găsi o soluție de urgență, riscăm ca în multe unități de învățământ să nu se poată acorda salariile, deoarece o parte dintre contabili erau detașați din mediul privat. În plus, ne putem trezi cu unități de învățământ care vor rămâne închise săptămâna viitoare, deoarece nu vor mai avea bucătari, șoferi de microbuz școlar sau fochiști. FSE ‘Spiru Haret” nu a susținut niciodată practica detașărilor pe posturile didactice auxiliare și nedidactice însă, în situația actuală, considerăm că Guvernul ar trebui să ofere un timp rezonabil pentru organizarea concursului pentru ocuparea locurilor de muncă vacante”, a spus Marius Nistor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Imperiul lui Ion Țiriac a fost împărțit. Magnatul a luat decizia în privința averii
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Poliţia Română a dublat numărul de locuri scoase la concurs. 13.000 de posturi sunt neocupate
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a fost arestat în Franţa. La 39 de ani, „Mark Zuckerberg...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Se schimbă regulile ITP. Vehiculele trebuie inspectate în fiecare an
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Directorul general al Telegram, arestat în Franța