Orașul înconjurat de groapa de gunoi: Mormane de gunoi, caroserii de mașini, animale moarte, aproape de locuințele de la margine – VIDEO

Publicat: 14/01/2020, 11:32

În cartierul Mofleni din Craiova, prin spatele caselor locuitorilor de aici, se întind, pe sute de metri, mormane de gunoaie: deșeuri menajere, materiale de construcții, mobilă veche și chiar caroserii de mașini sunt aruncate pe marginea drumului care duce către depozitul ecologic de deșeuri, dar și pe terenurile din zonă. Pe malul Jiului, în anumite locuri, s-au format gropi improvizate de gunoi.

Mașinile firmei de salubritate din Craiova trec zilnic de zeci de ori pe lângă „groapa de gunoi”, un peisaj dezolant, însă spun că nu pot face curățenie acolo, spun reprezentanții societății, pentru că terenurile sunt private, iar proprietarii sunt decedați.

„Salubritate Craiova a intervenit de nenumărate ori pentru ridicarea deșeurilor aflate pe marginea acestui drum, singura porțiune aflată în proprietate publică, însă în această zonă sunt abandonate deșeuri de diverse tipuri, în mod frecvent, în special în timpul nopții. Cea mai mare parte a acestor terenuri se află în proprietate privată și societatea noastră nu poate interveni aici fără o comandă din partea proprietarului.(…) În această zonă, regimul juridic este puțin incert, în sensul că proprietarii sunt decedați, din ce se știe, și nu se poate lua legătura cu moștenitorii acestora”, a declarat, pentru Mediafax, Cristina Ghenea, purtător de cuvânt Salubritate Craiova.

Localnicii din zonă sunt disperați și spun că locul este un adevărat focar de infecție.

„Sunt oameni care le aruncă. Sunt de pe aici, de pe aproape, vin cu mașinile… Eu stau aici aproape. Am un câine pe care-l plimb și mă duc și-i văd: vin cu căruțe, cu mașini, aruncă saci, aruncă câte și mai câte. (…) Cât era domnul Solomon (fostul primar, Antonie Solomon – n.r.), dacă trecea pe aici, trimitea Locala, trimitea pe cine trimitea… Acum, nu trimite nimeni nimic. E periculos, e o palmă de loc. Colo gunoaie, aici gunoaie, vine mirosul, se duc animale, stau câini pe aici pe margine… Am văzut oameni care vin cu gălețile cu mizerie de la animale și aruncă acolo. N-am văzut niciun control, nimic”, a declarant, pentru Mediafax, unul dintre localnicii din cartierul Mofleni.

Un alt cetățean a declarat că mirosul este îngrozitor și ar trebui să se facă un control în zonă

„Conștiința omului niciodată nu e corectă. Vinovat e locatarul și cine aruncă pe acolo. E foarte periculos. Periculos e prea puțin. Nu locuiesc aici, dar trec mai des și am văzut. Mirosul e foarte înțepător… Să le ridice o dată și după aia să facă, controale, că acum le ridică și după aia e la loc”, spune bărbatul.

Contactat de corespondentul Mediafax, șeful Gărzii de Mediu Dolj a declarat că nu au fost primite sesizări privind problemele de la marginea orașului.

„Garda de Mediu intervine, conform legii, la sesizări către anumite zone pe domeniul public sau privat, acolo unde există aceste depozitări de deșeuri. Colaborăm și cu poliția, și cu cetățenii, dacă ne spun, și amendăm exact făptașul, dacă se știe. La lucrurile acestea de abandonări, nu Garda de Mediu trebuie să vină să înlăture gunoaiele deșeuri menagere sau caroserii de mașini”, a declarat, pentru Mediafax, Gheorghe Călinoiu, comisar șef Comisariatul Gărzii Naționale de Mediu-Comisariatul Județean Dolj.

Acesta afirmă că pentru a se putea interveni trebuie, conform legii, să fie sesizată Garda de Mediu, însă ar putea să intervină și Poliția Locală.

Potrivit legii, amenzile, pentru cei care sunt prinși că aruncă gunoaie în spații neamenajate, pot ajunge la 40.000 de lei.

Sursă VIDEO: Mediafax.ro

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Harry, eclipsat total de William. Momentul a fost jenant
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Povestea incredibilă a femeii care s-a căsătorit cu ea însăși! Cum a sărbătorit un an...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Atmosfera noastră transformă praful din Sahara în minerale care alimentează viața