Interviurile pentru șefia Parchetului General | Gabriela Scutea, candidat: Am văzut o lipsă de reacție a Ministerului Public în dosarul Colectiv

Interviurile pentru șefia Parchetului General | Gabriela Scutea, candidat: Am văzut o lipsă de reacție a Ministerului Public în dosarul Colectiv
Publicat: 14/01/2020, 17:45

În cadrul audierii de marți, Gabriela Scutea a fost întrebată de Lidia Barac, secretat de stat în Ministerul Justiției, cum ar reacționa în relația cu mass-media dacă afirmația conform căreia două treimi dintre judecătorii ICCJ au fost investigați de DNA ar fi adevărată.

„În primul rând, aș aștepta și l-aș întreba pe procurorul șef al DNA dacă are de gând să reacționeze. Pentru că el e cel ce are toate datele. Dacă nu intenționază sau zice că se gândește trei zile, atunci a doua zi aș reacționa și voi spune: Plângerile persoanelor vătămate sunt înregistrate și deschid dosar, noi nu putem cenzura” a spus cea care a candidat și la șefia DNA, în timpul mandatului lui Tudorel Toader, transmite Monitorul Justiției.

De asemenea, procuroarea a ținut să amintească despre lipsa reacției Ministerului Public în luna decembrie, când sentințele din dosarele Colectiv și Țăndărei au ținut capul de afiș al publicațiilor.

„S-a discutat mult despre sentința din dosarul Coletiv, punându-se accent că aceasta vine după patru ani de la tragedie. Consideram important aici ca Ministerul Public să dea o reacție, să indice amploarea actelor de cercetare implicate de acest dosar, pentru că a fost vorba de expertize de zeci de persoane vătămate sau urmașii celor decedați ce au trebuit audiați. De asemenea, vorbim de modul în care activitatea se programează: acolo nu a lucrat tot DNA-ul, pentru că este optim, dacă ai un dosar mare, să desemnezi 1-2 procurori, poate maxim 3 procurori, ca lucrurile să se desfășoare cu continuitate, dar nu lucrează tot DNA-ul și toți polițiștii din DNA. În plus, dosarul a parcurs mai multe etape, nu au fost doar infracțiunile reținute în sarcina patronilor, (…) astfel că specificul probatoriului a fos unul diferit”, a explicat cea care este procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și care a fost, totodată, adjunct al Laurei Kovesi pe vremea când aceasta era procuror general, conform Monitorul Justiției.

Totodată, magistraul consideră că Ministerul Public ar fi trebuit să aibă o reacție și în Dosarul Țăndărei.

„Un conducător de parchet, dacă este un eșec, trebuie să și-l asume la un moment dat. Răspunderea, atunci când apare eșecul, este a Ministerului Public. Dacă au fost hotărâri judecătorești care ne-au arătat că nu am lucrat suficient de bine calitativ, atunci trebuia să ne asumăm”, a spus Gabriela Scutea despre dosarul care a creat vâlvă nu doar în România, ci și în Marea Britanie.

Pe lângă Gabriela Scutea, marți au mai susținut interviuri pentru ocuparea funcției de procuror general Ionel Corbu, Florin-Daniel Cășuneanu și Laura Oprean.

Sursă FOTO: Mediafax FOTO / Răzvan Lupică

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Cel mai norocos ritual pentru fiecare semn zodiacal
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Gabriel Cotabiță a murit! Doliu în lumea artistică
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Uber a lansat opțiunea XXL