Românii pot primi bani pentru a-și cumpăra o mașină nouă. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească

Publicat: 16/01/2020, 09:32

Românii pot primi bani pentru o mașină nouă dacă accesează programul „Un autoturism pentru fiecare familie”, inițiat de UDMR, care va intra în vigoare de la 1 iulie 2020.

Suma de 35.000 lei reprezintă 25-30% din prețul de cumpărare al unui autoturism cu șapte locuri, pentru toată familia.

Deputații UDMR care au avut inițiativa se gândesc la familiile care au mulți copii sau copii cu probleme speciale etc.

„Importanța achiziționării unei mașini noi este punctul de bază al programului întrucât acestea sunt construite conform ultimelor standarde de siguranță, ceea ce în viața unei familii reprezintă cel mai important criteriu în alegerea unei mașini. Luând în considerare că prețul unui astfel de autovehicul este unul destul de ridicat, finanțarea acordată de maxim. 35.000 lei de către stat vine în ajutorul a numeroase familii, creând astfel nu doar confort ci și accesibilitate”, se arată în expunere.

„Sunt tată a doi copii și tocmai am aflat de curând că soția este însărcinată cu al treilea copil. Acest program ar fi de un real folos familiei noastre. Deși suntem o familie tânără și am fi avut posibilitatea să ne realizăm în orice țară din lume, am ales să rămânem în România. După 12 ani în câmpul muncii în care ne-am achitat contribuțiile către stat, acest program ar reprezenta o încurajare pentru noi. Dacă vrem oameni educați, trebuie să le oferim copiilor noștri un minim de decență. Siguranța pe drumurile din România poate fi îmbunătățită prin înnoirea parcului auto. Pentru o famile cu 3 copii cheltuielile lunare sunt foarte mari, iar achiziția unui autoturism nu ar fi posibilă. Susțin în totalitare acest proiect de lege”, spune un bărbat, încântat de ideea deputaților.

Un altul nu este însă de acord cu proiectul social: „Băgați-vă mințile în cap cu pomenile acordate dealerilor auto din banii pe care statul ni-i oprește lunar din munca noastră. Dacă vreți să sprijiniți natalitatea, judecați un program de deduceri din baza de impozitare care să încurajeze muncă sau un program de construcție/reabilitare de grădinițe cu program prelungit etc. (…). Mizeria asta nu va rămâne așa, vă garantez, ar trebui să aveți un minim simț al realității sociale când veniți cu astfel de propuneri”.

Image by Tordinator from Pixabay

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Statul îți IA BANII. Românii n-au dreptul la ei, deși i-au câștigat corect. Nu poți...
Calendarul pensiilor în luna decembrie. Când vin banii. Schimbare anunțată de Ministerul Muncii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar