Ionuț Botnaru s-a retras din concursul pentru șefia DNA. În cursă au rămas patru candidați
Procurorul Ionuț Botnaru s-a retras din concursul pentru șefia Direcției Naționale Anticorupție (DNA), a anunțat, joi, ministrul Justiției, la finalul audierii unui alt candidat pentru acest post, respectiv Camelia Elena Grecu, în cursa pentru scaunul de șef la DNA rămânând patru persoane.
„Am aflat un anunț de informare din partea domnului Botnaru în sensul că și-a retras candidatura pentru funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție”, a spus ministrul Justiției, Cătălin Predoiu.
Ionuț Botnaru este procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Procurorul are mai multe terenuri în comuna Brebu, județul Prahova, pe care le deține împreună cu mai multe persoane. Procurorul are o casă de vacanță tot în Brebu, o casă de locuit în Buzău și deține și două mașini: Seat Toledo și BMW X5. În privința activelor financiare, Botnaru are două conturi în valoare de 30.000 lei, respectiv 35.000 lei. Are și un credit în valoare de 93.750 euro. Ionuț Botnaru a obținut un venit anual în valoare de 199.052 lei, iar soția sa, judecător la Curtea de Apel Ploiești, a obținut 174.823 lei.
Joi, la sediul Ministerului Justiției, au fost audiați trei candidați care aspiră la funcția de șef al Direcției Naționale Anticorupție. Este vorba despre Mariana Alexandru, Crin-Nicu Bologa și Camelia Elena Grecu. La ora 16.30, este programată intervievarea lui Călin Nistor, actualul șef al DNA.
Interviurile pentru funcțiile de conducere din Ministerul Public au început marți. Astfel, în fața comisiei au ajuns, marți și miercuri, candidații pentru fotoliul de șef al Parchetului General. Joi este rândul celor care vor să fie șefi peste parchetul anticorupție, iar vineri se vor prezenta procurorii care vor să conducă DIICOT. Este vorba despre Teodor Niță, Ioana Bogdana Albani, Elena-Giorgiana Hosu, Viorel Badea și Daniel Horodniceanu.
Crin Nicu Bologa, candidat la șefia DNA: Existența Secției Speciale o văd ca pe o jignire
„Existența Secției Speciale o văd ca pe o jignire la adresa procurorilor și judecătorilor corecți din țara asta. S-a creat o instituție numai pentru procurori și judecători, ce nu a mai existat niciodată în această țară, iar derapajele pot apărea și în această secție ca la orice altă structură de parchet”, a declarat Crin-Nicu Bologa, candidat la șefia DNA.
Bologa a susținut, joi dimineață, interviul pentru ocuparea funcției de șef al DNA, condus de comisia de la Ministerul Justiției.
Crin Nicu Bologa este procuror în Sălaj. Acesta a deținut funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj. Potrivit declarației sale de avere, procurorul are 7 terenuri în Sălaj. Cluj-Napoca și Constanța. În Cluj-Napoca sunt 2 apartamente și în Zalău o casă de locuit.
Știrea inițială. „Nu aș vrea să trec mai departe peste existența cazurilor în care s-au format dosare penale, s-au dispus măsuri intruzive și au fost lăsate în nelucrare 3, 4 ani sau chiar mai mult, după care s-a dispus clasarea”, a spus procurorul Mariana Alexandru la interviul din fața comisiei Ministerului Justiției, pentru funcția de șef al DNA.
Potrivit procurorului, dacă aceste dosare ar fi monitorizate cu atenție, ori dacă s-ar fi văzut că încă din faza sesizării nu aveau cele necesare intocmirii unui dosar penal, ar fi putut fi soluționate operativ.
„Acesta este un alt obiectiv pe care mi-l propun. Consider că este una din problemele care a afectat puternic credibilitatea instituției care necesită intervenție rapidă. Dacă voi fi selectată să ocup această funcție de conducere, am autoritatea și experiența profesională necesare, cunosc în profunzime specificul activității Direcției, o bună parte a personalului, și am abilitatea să coagulez în jurul meu echipa managerială extinsă cu care să facem de urgență analiză, să depistăm aceste cazuri și să le eliminăm”, a mai spus Mariana Alexandru.
„Un alt obiectiv deosebit de important și cu caracter permanent se referă la implementarea recomandărilor din rapoartele MCV, precum și ale celor cuprinse în rapoartele GRECO. Este necesar ca împreună cu Parchetul General și CSM să identificăm și utilizăm cele mai eficiente instrumente pentru apărarea independenței și reputației profesionale a procurorilor”, a spus Mariana Alexandru la interviul pentru ocuparea funcției de șef al DNA.
„Un alt obiectiv deosebit de important și cu caracter permanent se referă la implementarea recomandărilor din rapoartele MCV, precum și ale celor cuprinse în rapoartele GRECO. Este necesar ca împreună cu Parchetul General și CSM să identificăm și utilizăm cele mai eficiente instrumente pentru apărarea independenței și reputației profesionale a procurorilor”, a spus Mariana Alexandru la interviul pentru ocuparea funcției de șef al DNA.
Interviul a fost susținut în fața comisiei de la Ministerul Justiției.
De asemenea, Mariana Alexandru a mai precizat că gestionarea situațiilor de criză în comunicarea publică este importantă și își propune ca specialiștii în comunicare din DNA să fie pregătiți pentru astfel de situații.
„În același timp, este esențial rolul activ în combaterea știrilor false. Reacțiile la informațiile lansate în spațiul public trebuie să fie rapide, pentru că, de cele mai multe ori, rapiditatea cu care o informație falsă este combătută face diferența dintre o comunicare eficientă și una dezastruoasă”, a mai spus procurorul.
Mariana Alexandru a mai activat în cadrul DNA și a lucrat în dosare precum „Zambaccian”, dar și în cauzele în care au fost vizați fostul senator Cătălin Voicu și fostul ministru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi. În ceea ce privește dosarul „Gala Bute”, Mariana Alexandru este cea care a infirmat soluția inițială dată în cauză, însă a plecat din DNA înainte de a fi luată o decizie privind anchetarea fostului ministru al Turismului, Elena Udrea.
Mariana Alexandru este soția lui Ion Alexandru, care a activat ca procuror militar în cadrul DNA, acesta părăsind instituția în anul 2015, ca urmare a reorganizării serviciului în cadrul căruia activa, la scurtă vreme după pensionarea soției sale.