Programul de activitate al Curții de Conturi pe anul 2020 cuprinde acțiunile ce urmează a fi desfășurate de către structurile centrale și teritoriale ale instituției în perioada ianuarie – decembrie 2020, pe cele trei tipuri de audit public extern: financiar, de conformitate și de performanță.
Pentru anul 2020 sunt programate 2.326 misiuni de audit, dintre care 1.642 reprezintă misiuni de audit financiar (1.553 la camerele de conturi și 89 la departamentele de specialitate).
Totodată, pentru anul 2020 sunt programate 23 de teme de audit al performanței care se vor desfășura la 93 de entități, 34 de teme de audit de conformitate aferente celor 518 misiuni ce vor viza 517 entități, precum și 63 de acțiuni de documentare.
Alte controale provesc companii de stat aflate în subordinea ministerelor, SRI, SIE, SPP sau STS, precum și Casa Națională de Asigurări de Sănătate și un număr de primării.
Foto: Mediafax / Thomas Dan