Prima pagină » Știri » Încă un caz „medic fals”! Rețete medicale și trimiteri eliberate locuitorilor din Predeal

Încă un caz „medic fals”! Rețete medicale și trimiteri eliberate locuitorilor din Predeal

Încă un caz „medic fals
Încă un caz „medic fals"! Rețete medicale și trimiteri eliberate locuitorilor din Predeal

Potrivit unor surse locale, falsul medic este soțul unui medic de familie autorizat, care lucrează la un cabinet din Predeal. Atunci când femeia era în concediu, bărbatul, care nu are niciun fel de pregătire medicală, mergea la cabinet și le elibera pacienților rețete medicale compensate, bilete de trimitere și chiar prescripții medicale.

Cercetările au început după ce informații despre acest caz au apărut în presă.

Pe fir au intrat polițiștii de la Transporturi Feroviare Brașov, care l-au prins pe falsul medic chiar în timpul „activiții” la cabinet.

„Pe rolul Parchetului a fost înregistrat un dosar penal în care se fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități în concurs cu infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale. Se efectuează cercetări cu privire la eliberare de prescripții medicale într-un canbinet de medicină a familiei, respectiv autenticitatea semnăturilor de pe acestea și calitatea de medic a persoanei care le-a eliberat. Până la acest moment, verificăm peste 40 de bilete de trimitere pentru servicii clinice, 18 rețete cu regim special compensate și 146 prescripții medicale”, a declarant, pentu Mediafax, Cătălin Moraru, purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov.

Și Direcția de Sănătate Publică Brașov a deschis o anchetă.

Managerul instituției, Denisa Săcuiu, a declarat pentru Mediafax că bărbatul găsit de polițiști în cabinetul medical din Predeal nu are autorizație pentru a profesa ca medic.

„Astăzi (n.r. joi) s-a dispus efectuarea unui control acolo. Noi nu avem eliberată autorizație sanitară pe numele acesta. Pe cabinetul acela există eliberată autorizație sanitară, cabinetul are relație contractuală cu CAS, mai multe detalii vom avea după terminarea controlului. Nu am primit până acum nicio sesizare. Singura sesizare a fost din partea presei”, a spus director DSP Brașov.

Sursă FOTO: Shutterstock

 

Citește și