Prima pagină » Puterea Gândului » Cum am fabricat o știre falsă

Cum am fabricat o știre falsă

Cum am fabricat o știre falsă
A Doua Venire.

De regulă, ascult discursurile Președintelui cu urechile ciulite și apoi, ca să mă elevez până-n piscul mesajului, citesc transcriptul.

Ieri n-am mai făcut asta și am auzit „Vă doresc o Zi a Culturii linișită”, în loc de „Vă doresc o Zi a Culturii foarte reușită”, ceea ce – evident – e cu totul altceva.

Președintele ne făcuse frumoasa urare, după ce a vorbit pe larg despre ce-și dorește el însuși: anticipate. (Faptul că n-a anticipat anticipatele când a instalat Guvernul, nu poate fi pus decât pe seama ghinionului).

Apropo, revine în PSD Grindeanu (personajul acela pe care Dragnea l-a compensat cu o sinecură grasă, mai confuz decât profilerul lui Dincă și mai canalie decât un Cex în formulă completă).  

… De fapt, azi vreau doar să vă comunic ceva foarte important (două versuri din Yeats, „A Doua Venire”; numai două, ca să vă las timp de reflecție): 

„În vreme ce oamenilor buni le lipsesc convingerile,

Ticăloșii sunt plini de pasiuni intense”.