Pacienții unui mare spital din România riscă să rămână fără hrană / Situație critică în blocul alimentar

Pacienții unui mare spital din România riscă să rămână fără hrană / Situație critică în blocul alimentar
Publicat: 17/01/2020, 14:00

Potrivit memoriului depus de Codruța Fotescu, „situația la blocul alimentar este extrem de gravă”.

Medicul coordonator al blocului alimentar susține că s-a semnat contract exclusiv pentru livrarea de pui, dintr-un total de 70 de alimente necesare.

„Acest fapt afectează grav întocmirea meniului zilnic (3 mese zilnice plus gustări pentru bolnavii internați și medicii de gardă”. Am semnalat de la sfârșitul anului trecut această situație, dar nu s-a făcut nimic. Ca o consecință am avut semnale de pe secții zilele trecute referitor la meniul distribuit, cum că acesta ar fi un meniu insuficient caloric și deficitar în proteine de origine animală”, se arară în memoriu.

Codruța Fotescu susține că stocul de alimente „mai ajunge cu indulgență doar pentru trei zile”, în condițiile repetării aceluiași meniu în fiecare zi.

Mai mult, medicul coordonator al blocului alimentar se plânge și de lipsa acută de bucătari.

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Prefectura Hunedoara, aici a avut loc o întâlnire provocată de de o situație de criză, din cauza faptului că un computer tomograf s-a stricat. Memoriul semnat de Codruța Fotescu a fost prezentat la această întâlnire, potrivit Prefecturii Hunedoara.

Foto: Mediafax / Octav Ganea

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe...
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată