Clipe de groază în Paris. Mai mulți manifestanți au încercat să pătrundă cu forța într-un teatru unde se afla Macron – VIDEO

Clipe de groază în Paris. Mai mulți manifestanți au încercat să pătrundă cu forța într-un teatru unde se afla Macron - VIDEO
Publicat: 18/01/2020, 17:00

Încă nu este clar modul în care manifestanții au știut despre prezența liderului francez în Teatrul Bouffes du Nord din Paris, dar autoritățile suspectează că jurnalistul și activistul Taha Bouhafs este implicat în acest incident.

Bouhafs, aflat și el în sala de teatru în care se afla și președintele, a fost reținut în legătură cu organizarea unei demonstrații nedeclarate.

Potrivit autorităților, activistul este suspectat de „apartenență la un grup format pentru a comite violențe sau pagube”, a afirmat o sursă citată de publicația franceză.

Președintele francez și soția sa se aflau la teatru pentru a viziona spectacolul La Mouche (Musca), relatează agenția de știri Reuters.

Înregistrări video postate pe rețelele de socializare arată câteva zeci de protestatari scandând sloganuri ca „Macron, demisia”, iar la un moment dat au încercat să pătrundă în clădirea teatrului.

„A existat o tentativă de invadare a teatrului, dar cuplul prezidențial a putut să rămână până la sfârșitul piesei și a părăsit locul cu mașina în jurul orei 22:00, escortați de poliție”, potrivit unei surse citate de Reuters.

Sute de mii de francezi protestează de mai multe săptămâni față de reforma sistemului de pensii propusă de Administrația președintelui Emmanuel Macron.

Principala nemulțumire a protestatarilor este propunerea de creștere a vârstei de pensionare în Franța. Președintele Emmanuel Macron a declarat că reformele sunt esențiale pentru a simplifica sistemul de pensii, dar adversarii săi spun că asta va însemna că mulți francezi vor trebui să lucreze mai mult decât până acum.

Foto: Twitter: Charles Baudry

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Șoferii vor conduce însoțiți, deși au obținut permis auto. Se schimbă Codul Rutier în România
Secretele averii lui Alexandru Arșinel. Cum au fost împărțiți banii
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Energia din Marea Britanie, scumpită de fenomenele meteorologice și de conflictele internaționale