Eric Mamer, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat că negocierile vor putea începe abia în martie, astfel că nu se pot finaliza până la expirarea perioadei de tranziție post-Brexit, valabilă până pe 31 decembrie 2020.
„Comisia Europeană poate adopta propunerea pentru directivele de negociere abia după ce Marea Britanie se va fi retras din UE. Dar apoi urmează un proces instituțional pentru a fi adoptate de Consiliul European”, a declarat Eric Mamer, citat de Sky News.
„Acest lucru va necesita ceva timp, de aceea noi am spus că vom lansa negocierile cât putem de repede, dar în mod sigur nu putem face acest lucru înainte de sfârșitul lunii februarie și începutul lunii martie. Acest lucru nu înseamnă încetinirea ori accelerarea procedurii. Acesta este caracterul procesului instituțional și acestea sunt consultările care trebuie să aibă loc înainte de a fi adoptate formal directivele de negociere”, a subliniat oficialul UE.
Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a avertizat recent Guvernul Boris Johnson că negocierile pe tema unui acord privind relațiile post-Brexit nu vor putea fi finalizate până la sfârșitul acestui an.