O elevă s-a fotografiat îmbrăcată sumar, cu o armă în mână, la Mănăstirea Ciolanu

O elevă s-a fotografiat îmbrăcată sumar, cu o armă în mână, la Mănăstirea Ciolanu
Publicat: 21/01/2020, 11:24

În fotografiile postate pe Facebook, tânăra apare îmbrăcată sumar și ținând în mână o armă ce pare a fi o pușcă automată. Pozele au fost făcute chiar în fața Mănăstirii Ciolanu, din județul Buzău.

Surse judiciare au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că polițiștii au demarat verificări și vor să stabilească, în primul rând, când și de către cine au fost făcute fotografiile și dacă arma este una adevărată.

Reprezentații Mănăstirii Ciolanu au declarat, mari, pentru MEDIAFAX, că este „teribilism” ce a făcut tânăra și au transmis că „deplâng asemenea tendință de a ieși în evidență”.

„Imaginile le-am văzut. Sunt făcute în apropierea porții și imediat după poartă. A pândit momentul (…) Deplângem faptul că există asemenea tendință de a ieși în evidență la vârsta ei cu așa ceva (…) Deplângem atitudinea ei sau acelora care au pus-o să facă așa asta. Este teribilism la mijloc și atâta tot”, au spus reprezentanții Mănăstirii.

Reprezentații Mănăstirii Ciolanu au mai spus că nu știu când a fost făcut pictorialul, dar au precizat că din cauza bugetului mic nu pot avea pază tot timpul.

Mănăstirea Ciolanu este atestată documentar încă din secolul al XVI-lea și are două biserici. Aici există și un muzeu unde se află, printre altele, și icoane pictate de Gheorghe Tătărescu prin anul 1886.

FOTO AICI

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din...