Prima pagină » Știri » Primarul din Târgu Mureș Dorin Florea nu s-a prezentat la audierea de la CNCD. A trimis un punct de vedere scris

Primarul din Târgu Mureș Dorin Florea nu s-a prezentat la audierea de la CNCD. A trimis un punct de vedere scris

Primarul din Târgu Mureș Dorin Florea nu s-a prezentat la audierea de la CNCD. A trimis un punct de vedere scris
Primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, ar fi trebuit să se prezinte, marți, la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), care face verificări în cazul afirmațiilor sale, însă edilul nu s-a prezentat la audiere, trimițând, în schimb, un punct de vedere scris.

CNCD analizează, marți, declarațiilor primarului conform cărora e nevoie de anchetă socială pentru cuplurile care vor să aibă copii.

Șeful CNCD, Asztalos Csaba, a spus, pentru Mediafax, că a primit un punct de vedere scris din partea lui Florea. Conform documentului, edilul spune că își susține declarațiile, că se consideră nevinovat și că nu a săvârșit nicio faptă de discriminare.

Conform sursei citate, în circa o săptămână, Consiliul de Combatere a Discriminării ar putea da o soluție în acest caz.

Primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, a scris pe Facebook că populația trebuie conștientizată că responsabilitatea creșterii și formării unui copil este uriașă. El propune astfel introducerea unor anchete sociale obligatorii pentru cuplurile care vor să aibă copii.

Ulterior, Dorin Florea a venit cu explicații. El a afirmat pentru Mediafax că propunerea vizând anchetele sociale în cazul femeilor din categorii defavorizate care nasc nu înseamnă rasism, ci responsabilitate, avertizând că România se confruntă cu o „bombă socială” care „va exploda”.

Sursă FOTO: Dorin Florea / Facebook

 

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și ... vezi toate articolele

Citește și