Fifor: Guvernul Orban a mai distrus un program, de care beneficiau anual zeci de mii de familii tinere

Fifor: Guvernul Orban a mai distrus un program, de care beneficiau anual zeci de mii de familii tinere
Publicat: 22/01/2020, 09:08

„Guvernul PNL a mai distrus un program, de care beneficiau anual zeci de mii de familii tinere. Guvernul PNL a alocat pentru Programul „Prima Casă” doar 200 de milioane de lei în anul 2020. Asta înseamnă că doar 2.100 de familii de tineri își vor putea cumpăra o casă prin acest program, față de perioada guvernelor PSD, când anual erau circa 30.000 de tinere familii obțineau credite avantajoase prin acest program. Subfinanțarea din acest an înseamnă practic oprirea programului. Zi de zi ne întrebăm ce rău le-au făcut românii celor de la PNL, încât liberalii luptă cu atâta înverșunare împotriva cetățenilor acestei țări. Zilnic aflăm că o categorie socială a primit o nouă lovitură din partea PNL, că s-a mai tăiat ceva sau nu se va da un drept câștigat. Într-o zi se taie investițiile la autostrăzi sau PNDL, în altă zi PNL anunță că nu sunt bani pentru dublarea alocațiilor, apoi aflăm că pensionarii și profesorii nu vor primi bani în plus de la 1 septembrie, deși aceste drepturi au fost câștigate prin lege, cu alte cuvinte le sunt tăiate acele sume de bani, iar acum primesc și tinerii o lovitură din partea PNL: programul „Prima Casă” nu mai primește finanțarea necesară, fiind practic în moarte clinică”, a scris pe Facebook Mihai Fifor.

El apreciază că acesta este „răspunsul cinic” al PNL la problema plecării tinerilor din țară.

„Posibilitatea de a-și cumpăra o locuință și de a se „așeza” la casa lor în România era principalul stimul care îi determina pe unii tineri să opteze să rămână în țară. Tinerii care nu vor avea norocul să se numere în primii 2.100 de aplicanți vor fi obligați să scoată în plus din buzunar peste 100.000 de lei! Atât vor plăti în plus tinerii care își vor cumpăra o locuință de pe piața liberă. La fel, tinerii vor plăti sume mult mai mari pentru dobânzi. La perioada de rambursare de 30 de ani, vor trebui să plătească dobânzi cu 107.325 lei mai mult, la un credit mediu de 60.000 de euro. Prin această măsură, Guvernul PNL dă o lovitură puternică și pieței construcțiilor, având în vedere că, creditele prin Prima Casă reprezentau circa 45% din totalul creditelor ipotecare care au o influență directă asupra pieței construcțiilor. Cinismul si lipsa de scrupule a liberalilor par fara sfarsit, „Romania normala” promisa fiind, la randul sau doar o alta proba de ironie amară”, a completar Fifor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Interzis la volan! Legea care se aplică în toată România. Vei fi reținut pentru 24...
Filmul care s-a dovedit un eșec colosal. Investițiile au fost colosale
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor