O autospecială a Poliției s-a răsturnat în Capitală după ce a fost lovită de o altă mașină. Polițista a fost transportată la spital – FOTO

Publicat: 23/01/2020, 11:02
Polițista care se afla în autospeciala răsturanată în Capitală, transportată la spital.
Polițista în vârstă de 21 de ani, pasager al autospecialei care s-a răsturnat după ce o altă mașina a intrat în coliziune cu aceasta, a fost transportată la Spitalul Universitar, potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere a Capitalei.
Polițista a fost transportată la spital, la prima vedere ea având răni minore.
Știre inițială

„În jurul orei 09.20, conducătorul unei autospeciale de poliție, în vârstă de 51 de ani, care se deplasa pe Șos. Progresului, în momentul în care a ajuns la intersecția cu Str. Năsăud, având în funcțiune semnalele luminoase și acustice, a intrat in coliziune cu 2 autovehicule, în urma impactului autospeciala răsturnându-se pe o parte”, conform sursei citate.

O polițistă în vârstă de 21 de ani, pasager, primește îngrijiri medicale, urmând a se stabili dacă va fi transportată la spital, menționează Brigada Rutieră.

În prezent, circulația este restricționata banda 1 pe Strada Năsăud.

„Se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier”, conform polițiștilor rutieri.

Tags:
Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Minivacanță de 4 zile în august pentru angajații din România. Cine beneficiază de cele 4...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce au făcut Bianca și Robert după circul și eliminarea de la Insula! Adevărată telenovelă...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Momentul în care Denis Repka se izbeşte cu motocicleta de un parapet. Omul de afaceri a...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Plan de pace în Ucraina. Anunț istoric din SUA: Războiul se oprește imediat
Meghan, atacată cu acid sau cu cuțitul, la Londra. Prințul Harry, scenariu incredibil
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
O listă de cumpărături veche de milenii, găsită pe o tăbliță cu scris cuneiform