OMS folosește termenul de „urgență de sănătate publică de interes internațional” pentru a face referire la „un eveniment extraordinar” referitor la sănătatea publică.
Există două criterii pentru ca un asemenea eveniment să poată fi considerat o astfel de urgență. În primul rând, epidemia trebuie să afecteze cel puțin două țări. În al doilea rând, este necesar ca epidemia să impună „un răspuns internațional coordonat”.
Potrivit OMS, starea de urgență se referă la „o situație serioasă, neobișnuită sau neașteptată”.
Declararea stării de urgență ar duce la măsuri mult mai stricte în domeniul sănătății, ar duce la o creștere a finanțării în domeniul medical și alocarea unor resurse suplimentare pentru prevenirea răspândirii bolii.
De asemenea, o astfel de decizie ar putea determina statele lumii să impună restricții asupra comerțului și libertății de mișcare a populației, cu toate că OMS de obicei face tot posibilul pentru a evita restricțiile impuse comerțului. Totodată, autoritățile naționale ar putea introduce măsuri suplimentare de scanare în aeroporturi și în alte spații publice pentru monitorizarea stării de sănătate a populației.
Recomandările impuse de OMS sunt temporare și revizuite din trei în trei luni.
Din 2009 până în prezent starea de urgență a fost declarată de cinci ori: în 2009 din cauza pandemiei de gripă porcină, epidemia de poliomielită din 2014, cea de Ebola din Africa de Vest din 2014, epidemia de Zika din 2015-2016 și cea de Ebola din 2018.
Orașul chinez Wuhan, unde au fost identificate cele mai multe cazuri de infecție cu acest nou tip de virus, a decis deja suspendarea transportului public pentru limitarea răspândirii bolii. Orașul este în carantină, iar forțele de securitate păzesc aeroporturile, gările, autogările și drumurile pentru a împiedica intrarea și ieșirea cetățenilor din oraș.
Măsuri de scanare a pasagerilor pentru depistarea persoanelor care au febră și ar putea fi infectate au fost luate în aeroporturi din întreaga lume.
Sursă FOTO: Shutterstock