„Anunțat la mijlocul lui 2018, programul Casa Verde Fotovoltaice al Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) nu a ajutat încă nici măcar un cetățean să devină prosumator, adică să își producă singur energia din surse curate. Mai mult, conform informațiilor furnizate, la solicitarea Greenpeace România, de AFM și de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), peste 13 milioane de euro sunt alocați în proiect (și probabil, parțial cheltuiți) unor cheltuieli colaterale precum dezvoltarea unei platforme informatice, publicitate sau salariile echipei de proiect”, anunță, printr-un comunicat, organizația Greenpeace România.
Fondurile destinate persoanelor fizice în cadrul Programului este de 537 milioane lei, reprezentând finanțarea acordată prin Programul Operațional Regional (POR) și contribuția Administrației Fondului pentru Mediu pentru Regiunea București – Ilfov.
Scopul programului îl reprezintă creșterea eficienței energetice, îmbunătățirea calității aerului și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu și livrarea surplusului în sistemul energetic național, potrivt AFM.
Finanțarea se acordă în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei (113 milioane de euro), astfel că ar urma să fie aproape 27.000 de beneficiari. Suma finanțată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferența se suportă de către beneficiarul final, din surse financiare proprii.
„Viteza cu care AFM derulează acest proiect este foarte redusă”
Potrivit Greenpeace, finanțarea oferită de AFM prin programul Casa Verde Fotovoltaice este una generoasă: maxim 20.000 de lei pentru un sistem fotovoltaic de minim 3 kW pentru persoanele fizice interesate să își producă singure energia electrică. Peste 25.000 de cetățeni din întreaga țară s-au înscris pentru a obține finanțare. „Din păcate, viteza cu care AFM derulează acest proiect este foarte redusă, nefiind instalat încă nici măcar un sistem fotovoltaic”, reclamă reprezentanții Greenpeace România.
Greenpeace România anunță că AFM prevede un buget de cheltuieli „indirecte” generos. 13% dintre fondurile atrase de AFM de la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației din fonduri europene (peste 13 milioane de euro) sunt folosite, conform informațiilor de la AFM și MLPDA pe cheltuieli precum dezvoltarea aplicației informatice care gestionează înscrierile în program, informarea și publicitate, auditul financiar extern, salariile echipei de management proiect. Conform calculelor activiștilor pentru mediu, cu aceste fonduri, AFM ar fi putut să finanțeze alte peste 3000 de instalații fotovoltaice.
„Prosumatorii așteaptă de un an și jumătate ca această finanțare să ajungă la ei. Acest program a fost măcinat de promisiuni, amânări repetate și chiar de suspiciuni de fraudă și, din păcate, nu înregistrează niciun progres real. Suntem surprinși de costurile mari ale proiectului, le considerăm nejustificate ținând cont de rezultatele slabe. AFM trebuie să explice pentru ce a bugetat aceste fonduri și care au fost realizările de până acum.” a declarat Marian Mândru, coordonator de campanie la Greenpeace România.
„E nevoie ca cei interesați să fie prosumatori să primească cât mai repede ajutor financiar. AFM trebuie să lucreze eficient, să comunice transparent cu beneficiarii și instalatorii de sisteme fotovoltaice. Este de neînțeles cum o autoritate publică, care gestionează bugete uriașe, nu a mai comunicat oficial pe acest subiect urmărit de zeci de mii de beneficiari din 6 noiembrie 2019″ a mai spus Marian Mândru, coordonator de campanie la Greenpeace România
Ultima informare a AFM, in 6 noiembrie, se referă la reluarea înscrierilor în program, dată la care instalatorii validați pot să continue înscrierea persoanelor fizice în aplicația informatică. Înscrierea fusese susendată în octombrie, „în vederea efectuării unei analize a modului de funcționare a acestui proces”, în urma solicitărilor primite din partea persoanelor fizice, cu privire la valabilitatea documentelor care trebuie depuse în vederea obținerii finanțării în cadrul programului, respectiv certificatele de atestare fiscală și extrasul de carte funciară, documente a căror valabilitate poate expira în perioada de suspendare a programului.