Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, candidat la funcția de rector al UMF „Carol Davila”: Vreau să încurajez comunicarea între toate rotițele universității, nu un „one man show”

Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, candidat la funcția de rector al UMF „Carol Davila: Vreau să încurajez comunicarea între toate rotițele universității, nu un „one man show
Prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul UMF „Carol Davila” din București / Sursa: viorel-jinga.ro
Publicat: 25/01/2020, 13:33

Îmbunătățirea procesului educațional, pentru o corelare optimă a ofertei educaționale a UMFCD cu cerințele pieței și societății, o mai mare deschidere și comunicare între toate structurile Universității și eficientizarea accesării fondurilor de finanțare instituțională și complementară pentru creșterea calității și competitivității la nivelul Universității – este ceea ce propune Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga celor care își vor exprima votul la alegerile pentru funcția de Rector al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

Contracandidații pentru funcția de rector sunt Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din București, și Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”. La alegerile pentru Senatul UMFCD, Viorel Jinga a obținut 757 de voturi, Adrian Streinu-Cercel – 451 voturi și Cătălina Poiană – 412 voturi.

Rectorul UMFCD este ales pentru un mandat de patru ani și este confirmat de Ministrul Educației Naționale. Nicio persoană nu poate ocupa funcția pentru mai mult de opt ani.

Rectorul este ales prin votul universal direct și secret al tuturor cadrelor didactice și de cercetare titulare din Universitate și al reprezentanților studenților din Senatul Universitar și din Consiliile Facultăților. Este declarat câștigător candidatul care a obținut cel puțin jumătate plus unu din numărul de voturi valabil exprimate, cu condiția să fi participat la vot cel puțin 2/3 din membrii comunității universitare cu drept de vot.

Conform calendarului, urmează două dezbateri publice cu candidații la această funcție de conducere, în 3 și 5 februarie, urmând ca cele două tururi de scrutin să aibă loc în 10 și 17 februarie.

Carte de vizită

Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga a absolvit cursurile Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București în anul 1988, urmând ulterior rezidențiatul în Specialitatea Urologie în cadrul Clinicii Urologie de la Spitalul Clinic „Prof. Dr. Th. Burghele” din București, devenind astfel medic specialist, iar mai târziu, în 1998, a dobândit titlul de medic primar.

În anul 2000 a obținut titlul de Doctor în științe medicale, iar în anul 2013 a devenit profesor universitar în cadrul Clinicii Urologie – Spitalul Clinic „Prof. Dr. Th. Burghele”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Între 2007-2009 a fost șef de secție în cadrul Secției Urologie III a spitalului apoi a fost ales Director Medical, până în anul 2016.

Din 2012 a fost numit Prodecan al Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, ulterior fiind numit Prorector în cadrul Universității. CV-uldetaliat și Planul de Managementa fost postate pe site-ul instituției.

Care sunt cele mai importante puncte din programul dvs. managerial?

Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga: Cele mai importante puncte din Planul Managerial se referă, în primul rând, la studenți, care reprezintă, în mod incontestabil, nucleul preocupărilor Universității, interesul acesteia, menirea Universității fiind aceea de a genera cunoaștere prin competență educațională și de a o transfera către studenții ei și către societate.

În această direcție, voi urmări îmbunătățirea continuă a procesului educațional, cu adaptarea la cerințele pieței muncii și la nevoile actuale ale societății, în context național, european și mondial, creșterea gradului de internaționalizare al ofertei educaționale, consolidarea și dezvoltarea unităților de predare, învățare și cercetare, prin investiții continue, digitalizare și transparentizare, optimizarea sistemelor suport pentru studenți, consolidarea rolului decizional al acestora, precum și prin implicarea lor în activități de cercetare științifică. Îmi doresc ca studentul, care este principalul beneficiar și centrul activităților de pregătire profesională, să aleagă UMFCD, deoarece va avea certitudinea dobândirii competențelor „state of the art” în subdomeniul în care își va desfășura activitatea.

Un al doilea punct al Planului Managerial vizează activitatea de cercetare științifică, factor decisiv la asigurarea unei vizibilități internaționale și la creșterea prestigiului instituțional. Voi urmări stimularea activităților de cercetare-dezvoltare-inovare (CDI) în acord cu obiectivele strategice ale programului Horizon Europe 2021-2027 punând accent pe dezvoltarea direcțiilor de cercetare cu potențial de performanță, care pot aduce un avantaj competitiv Universității; voi susține centrele de cercetare, precum și implicarea Universității în „clustere” naționale și europene în scopul creșterii ratei de succes a propunerilor de proiecte.

În al treilea rând, Planul Managerial prevede asigurarea unui management eficient și transparent, care să susțină demersurile de creștere a calității și competitivității la nivelul Universității, dar și de internaționalizare a acesteia. Voi urmări îmbunătățirea capacității de finanțare a Universității prin accesarea cât mai eficientă a fondurilor de finanțare instituțională și complementară, precum și suplimentarea veniturilor din alte activități, fie prin crearea de parteneriate strategice cu mediul socio-economic, fie prin dezvoltarea altor activități conexe, inclusiv prin creșterea capacității de accesare a fondurilor europene nerambursabile. Voi avea în vedere dezvoltarea și valorizarea capitalului uman, precum și consolidarea și extinderea patrimoniului Universității. Ca instrument de bază al dezvoltării durabile voi pune accent pe digitalizare, prin facilitarea accesului la metode de învățat bazate pe tehnologie, prin extinderea și integrarea tuturor platformelor existente, precum și prin implementarea de noi funcționalități dedicate membrilor comunității Universității în scopul reducerii gradului de birocrație. Voi face toate demersurile pentru consolidarea vizibilității în plan național și internațional ca Universitate de elită pentru formarea în profesiile medicale. În acest sens o prioritate imediată este acreditarea internațională a UMFCD.

Ați spus că vreți să aduceți Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila la statutul de Lider Regional European. Ce înseamnă, mai concret, acest titlu?

Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga: La ora actuală, dintre universitățile de profil din țară, UMFCD ocupă primul loc în clasificările internaționale, fiind cotată între pozițiile 201-300 în „Academic Ranking of World Universities” (Top Shanghai), pe domeniul „Medical Sciences”, în contextul în care, în 2017-2018, în TOP 500 Shanghai era cotată între pozițiile 401 – 500. Mi-am propus accelerarea eforturilor de transformare a UMFCD într-o Universitate de elită pe plan mondial, una din primele 100 de Universități de Medicină și Farmacie ale lumii, printr-o atitudine responsabilă, deschisă și flexibilă, promovând principiul de investiție pentru performanță. Voi încuraja eforturile și colaborarea inter- și transdisciplinare pentru cercetarea științifică, cu predilecție în acele domenii care reorientează și transformă medicina secolului XXI într-o medicină inovativă, digitalizată și personalizată, precum și prin creșterea vizibilitățíi cercetării pe plan mondial. De asemenea, voi urmări corelarea ofertei educaționale a UMFCD cu cerințele pieței și societății, dezvoltarea unor noi programe de studii de licență în limbi de circulație internațională, promovarea doctoratelor în cotutelă, consolidarea rolului decizional în elaborarea și implementarea strategiilor din domeniul sănătate, atât la nivel local cât și regional.

Ați menționat că vă doriți o mai mare deschidere la dialog și cooperare. Aveți o strategie în acest sens?

Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga: Sunt mai multe strategii pe care doresc să le implementez. Un lucru este sigur: dialogul trebuie să existe și să se dezvolte în toate direcțiile. Mai exact, nu mi-am propus să fiu unicul filtru și cel care le rezolvă pe toate- de tipul „one man show”, ci mai degrabă să încurajez, să relaxez și să dezvolt relațiile de comunicare între toate rotițele universității noastre.

Așa cum au arătat transmisia live și întâlnirile cu departamentele și studenții instituției noastre, sunt o persoană deschisă, abordabilă și adaptată secolului XXI. Mijloacele de comunicare deja există, trebuie în schimb să învățăm să le folosim fără teamă, dar în manieră civilizată.

Mi-am propus să folosesc mai mult „social media” prin crearea unor grupuri de Whatsapp, Facebook și alte platforme pentru a încuraja și facilita semnalarea problemelor, dar și sublinierea reușitelor. Ambele sunt importante. Critica și blamările sunt facil de realizat, dar îmi doresc ca în viitorul mandat, prin intermediul acestor canale de socializare online, să pot să vizualizez și să încurajez publicațiile tinerilor. Cred că bucuria lor va fi mare când vor vedea modernizarea patrimoniului și reușitele întrunirilor cercurilor de cercetare.

Când am spus la început că îmi doresc să dezvolt relațiile de comunicare între entitățile UMF, m-am referit la faptul că îmi propun să încurajez relaționarea dintre studenți și decanate, dintre cadre didactice și șefi de disciplină, relațiile interdisciplinare, dar, și atunci când lucrurile nu evoluează spre bine, să nu existe nicio înfrânare spre a veni și a discuta cu mine și cu echipa mea direct toate rezoluțiile neînțelese sau nefinalizate.

Pentru a încuraja dialogul și cooperarea îmi propun întâlniri cel putin lunare cu studenții, cu șefii de disciplină, cu membrii echipelor din decanate, respectiv realizarea evenimentelor social-culturale care știu că vor favoriza și motiva comunicarea. Îmi doresc să particip la piesele de teatru ale studenților sau să particip la acțiunile lor, vreau să merg la lansările de carte ale cadrelor didactice, știu că o să fiu prezent trup și suflet când conducerea unei Facultăți va realiza o modernizare, implementarea unei metodologii noi de predare sau la lansarea unui nou proiect. Aș vrea să pot transpune în cuvinte pentru cei care nu mă cunosc, DESCHIDEREA mea, cât și faptul că încurajez o comunicare sinceră, dar pentru acest lucru vă invit să ne cunoaștem și să comunicăm pentru dezvoltare în următorul mandat.

Trecând la o notă mai personală, ați spus că fiica dvs. este în Anglia, lucrează la Google. Regretați că nu v-a urmat în cariera medicală?

Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga: Nu regret nicio clipă. Fiica mea, Oana, este fericită cu ceea ce face și acest lucru mă împlinește. Și eu și soția mea ne-am dedicat meseriei și familiei, iar Oana a văzut că ceea ce fac este cu dedicare și implicare desăvârșită, atât în mediul academic, cât și practica clinică de zi cu zi. Ea a fost dintotdeauna atrasă de comunicare, tehnologie, de viitor și de aventură, iar eu nu am simțit nicio clipă sa îi stau în cale sau să încerc să îi deturnez drumul. Lucrează în prezent pentru Google, a vizitat împreună cu soțul ei nenumărate țări, iar chemarea pentru viitor se regăsește în proiectele personale în domeniul inteligenței artificiale, fiind co-fondatoarea unei companii start-up „BotsAndUs” care urmărește armonizarea tehnologiei roboților în viața cotidiană. Sunt mândru de fiica mea și de alegerile ei, iar ceea ce apreciez cel mai mult este că a moștenit și dezvoltat spiritul de a uni oamenii în proiecte.

Sursă FOTO: viorel-jinga.ro

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Pericolul din vacanța la cabană. Mulți turiști își riscă sănătatea și chiar viața
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu