UPDATE: Raed Arafat a confirmat, pentru GÂNDUL, că știrea despre demisia lui este un FAKE NEWS.
UPDATE: Raed Arafat
Informația FAKE NEWS din mass-media / Textul a fost preluat dintr-o altă știre din ianuarie 2012 – Link text complet aici
„Ieșind în afara Ministerului Sănătății voi putea apăra sistemul de urgență mai bine”, a precizat Raed Arafat.
Raed Arafat a mai spus că a fost sunat de mulți colegi care l-au rugat să rămână la Ministerul Sănătății. El a precizat că pentru cei care se întrebau dacă a murit, răspunde că nu a murit și că va fi în continuare în sprijinul sistemului de urgență.
„Ziceam că încă n-am murit, că încă sunt aici. Sunt și o să fiu pentru sistemul de urgență, fără nicio discuție”, a spus Arafat.
De asemenea, Raed Arafat a adăugat că nu este de acord cu punctul de vedere al Ministerului Sănătății în ce privește sistemul de urgență, pentru că el crede că, în forma propusă în proiectul Legii sănătății, va avea un impact negativ asupra acestui sistem.
„Consider că sistemul de urgență va avea un impact negativ din moment ce orice control va dispărea”, a adăugat Raed Arafat.
El a mai spus că sistemul actual de urgență nu este doar rodul muncii lui, ci este rezultatul activității unei comisii.
„O legislație care este unică, tradusă de Banca Mondială și folosită în alte țări, această lege nouă, ne este teamă, va dispărea. Indiferent că se spune că legislația secundară rămâne, ea va dispărea pentru că dispare baza legală. De acolo dispare integral capitol privind corelarea SMURD și MAI”, a explicat Arafat.
El a adăugat că răspunsul primit după discuțiile din Comisia de Urgență, că aceste prevederi vor fi cuprinse în normele de aplicare, nu îl mulțumește, deoarece consideră că astfel de reglementări trebuie cuprinse în lege, nefiind suficientă o hotărâre de guvern sau un ordine.
„Nu poți face asta doar la nivel de hotărâre de guvern sau de ordin, îți trebuie o lege. Noi ne întrebăm care va fi conceptul viitorului sistem de urgență. Indiferent de sistem, noi desființăm o lege cursivă, care are multe lucruri pentru sistemul de urgență. Dacă un sistem funcționează bine, un sistem care nu pot spune că este perfect, nu pot să spun că a atins apogeul, însă este un sistem pentru care mulți din alte țări avansate ne-au lăudat că am luat-o înainte ca și sistem de urgență”, a mai spus Raed Arafat.
El a atras atenția că se distruge ceva ce există, fără a fi siguri că în schimb va fi ceva mai bun sau cel puțin la fel de bun.
„Nu este vorba de Arafat, este vorba de sistemul public de urgență. Vreau să explic anumite aspecte, sper să înțeleagă lumea că avem un sistem de urgență integrat. Nu poți spune că SMURD nu este afectat când depinde de serviciul public de ambulanță. Ajungem la un sistem în care va intra factorul comercial și care va intra în comepetiție cu sistemul public, iar sistemul de urgență va deveni vulnerabil. Sunt firme concurente, și nu mai poți vorbi de un sistem integrat, ci de un sistem dezintegrat”, a arătat Raed Arafat.
El a mai spus că atunci când se va realiza unde s-a ajuns cu sistemul de urgență, peste trei-patru ani, va fi ireversibil, nu va mai fi posibilă o întoarcere de unde s-a pornit.
„Am obligația să avertizez și să zic public, nu să tac și să stau pe loc în speranța că se va rezolva. Pe parcursul anilor, nu este prima dată când există această tentativă de comercializare. Au fost presiuni multe. Am avut presiuni fantastice la Legea 95/2006”, a mai arătat Raed Arafat.
Raed Arafat a demisionat din funcția de subsecretar de stat în Ministerul Sănătății în urma nemulțumirilor privind noile prevederi referitoare la medicina de urgență din proiectul Legii sănătății și ca urmare a criticilor formulate la adresa lui de către președintele Traian Băsescu.