Liviu Dragnea, la ieșire din sala de judecată: Prețul era România!
Liviu Dragnea a spus în fața instanței că decizia prin care a fost condamnat nu a fost una corectă și se află în închisoare, deși este nevinovat. Fostul lider PSD a spus că putea plăti un preț pentru a ieși din detenție, însă nu a vrut să facă niciun compromis. „Prețul era România”, a spus el.
„Am crezut și încă mai cred că un om poate fi condamnat de o instsnță cu respectarea legii. CCR a zis clar că completurile de 3 sunt nelegale și nu se poate vorbi de un proces echitabil și de o hotărâre corectă la mine, indiferent de procedurile adoptate. S-a spus că vreau să ies cu orice preț din închisoare. Nu vreau să ies cu orice preț și cred că stau nevinovat. Puteam să plătesc, dar nu am vrut să fac compromisuri”, a declarat Dragnea în fața instanței.
La ieșirea din sala de judecată, întrebat de jurnaliști ce a vrut să spună în legătură acest preț, Dragnea a spus: „Prețul era România!”.
„Să admiteți contestația la executare cu privire la privarea de libertate a domnului Dragnea. (…) Domnul Dragnea execută o pedeapsă care a fost prevăzută strict de sentința fondului. (…) Nu am făcut cale de atac în fața dumneavoastră, dar e important să observați că ceea ce a statuat decizia CCR determină posibilitatea de a analiza acest aspect din perspectiva menținerii pedepsei”, a spus avocata lui Dragnea, Flavia Teodosiu, în fața magistraților instanței supreme.
Procurorul de ședință a cerut respingerea solicitării: „S-a stabilit căror hotărâri este valabilă această procedură și căror nu. Instanța care l-a judecat e prevăzută de lege și raportat la calitatea lui de parlamentar. ICCJ era competentă. Contrar afirmațiilor făcute, starea de detenție euna legală, la baza căreia stă mandatul de executare”.
Știre inițială
În cererea care a fost depusă la Inalta Curte de Casație și Justiție de avocații lui Dragnea se arată că fostul lider PSD formulează contestație la executare.
„Din Decizia CCR nr 417 din 03.07.2019 rezultă indiscutabil că sentința penală prin care contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate și pe care acum o execută strict în temeiul acestei sentințe (devenite definitive prin respingerea apelurilor pe latură penală) a fost pronunțată de un complet nelegal constituit, adică de o instanță care nu este prevăzută de lege, cu violarea dreptului la un proces echitabil”, se arată în cererea depusă la ICCJ și consultată de MEDIAFAX.
„Contestatorul (…) nu exercită vreo cale (ordinară sau extraordinară) de atac împotriva hotărârii definitive de condamnare, nu pune în discuție temeinica și/sau legalitatea sau autoritatea de lucru judecat ale hotărârii penale definitive de condamnare, ci solicită exclusiv eliberarea sa imediată, ca urmare a publicării oficiale a deciziei CCR care constituie o impiedicare la executare”, mai spune cererea.
Decizia CCR a fost publicată în Monitorul Oficial pe 10 octombrie 2019.
Liviu Dragnea a fost condamnat, în mai 2019, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în dosarul privind angajările fictive de la DGASPC Teleorman.