Prima pagină » Sport » Dezvăluire importantă la 6 zile de la accidentul aviatic în care și-a pierdut viața Kobe Bryant. Problema tehnică pe care o avea elicopterul

Dezvăluire importantă la 6 zile de la accidentul aviatic în care și-a pierdut viața Kobe Bryant. Problema tehnică pe care o avea elicopterul

Dezvăluire importantă la 6 zile de la accidentul aviatic în care și-a pierdut viața Kobe Bryant. Problema tehnică pe care o avea elicopterul
Kobe Bryant, legenda NBA, și-a pierdut viața într-un tragic accident aviatic în urmă cu șase zile. Alături de acesta, în elicopter, se mai aflau 8 persoane printre care și fiica sa Gianna, în vârstă de doar 13 ani.

Potrivit Reuters, care citează un expert în aviație, elicopterul cu care zbura Kobe Bryant nu era certificat pentru zboruri în condiție de minimă vizibilitate. De asemenea, potrivit pilotului consultat de Reuters, Kurt Deetz, nici pilotul aflat la manșă, Ara Zobayan, nu avea suficientă experiență pentru a zbura în astfel de condiții.

„Singurele posibilități prin care poți să intri în nori sunt pe baza unui plan de zbor IFR sau din greșeală”, a declarat Deetz pentru Reuters.

Și investigația realizată de cotidianul New York Times a ajuns la aceeași concluzie. Elicopterul Sikorsky 76B nu dispunea de autorizațiile și certificatele necesare din partea FAA, organismul care reglementează zborurile civile în Statele Unite ale Americii.

Potrivit directivelor FAA, piloții unor astfel de elicoptere trebuie să aibă o vizibilitate de minimum trei mile pentru a putea zbura. Societatea care deținea și opera elicopterul și-a suspendat deja toate zborurile pentru o perioadă nedeterminată.