Proiectul ce prevede sancțiuni pentru agresarea profesorilor, adoptat decizional de Senat

Proiectul ce prevede sancțiuni pentru agresarea profesorilor, adoptat decizional de Senat
Publicat: 03/02/2020, 20:03

Pentru proiectul de lege au votat 76 de senatori, 25 au fost împotrivă iar doi s-au abținut.

Inițiativa aparține senatorului PSD Șerban Nicolae.

Reglementarea prevede că „săvârșirea unei infracțiuni împotriva unei persoane care ocupă funcție didactică, de conducere sau de îndrumare și control ori asupra bunurilor acesteia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune ale cărei limite speciale se majorează cu o treime”.

Cu aceeași pedeapsă se sancționează faptele precizate mai sus, dacă privesc un membru de familie al persoanei care ocupă o funcție didactică de conducere sau de îndrumare și control.

Inițiativa mai prevede că „personalul didactic, de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar beneficiază, în exercitarea atribuțiilor specifice funcției, de protecția acordată similar funcțiilor de autoritate publică”.

Totodată, conform proiectului, personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control se bucură de:

– respect și considerație față de persoana sa și față de profesie din partea beneficiarilor primari, secundari și terțiari ai educației, precum și din partea celorlalți salariați ai unității;

– de un climat de ordine, disciplină și respect, în timpul desfășurării actului educațional în contexte formale, neformale și informale;

– autoritatea de a lua decizii oportune, care să îi permită să mențină un mediu adecvat în timpul procesului de predare-învățare-educare, dar și pe parcursul desfășurării de activități extrașcolare;

– de susținerea părinților sau reprezentanților legali ai beneficiarilor primari ai educației, în realizarea actului educațional;

– de dreptul de a aplica sancțiuni disciplinare beneficiarilor primari, conform regulamentului de organizare și funcționare al unității de învățământ;

– protecție juridică adecvată;

– sprijin și implicare din partea autorităților, inclusiv a celor care au atribuții în domeniul învățământului, pentru asigurarrea tratemntului;

– beneficiul campaniilor desfășurate la nivel național și local, de către autoritățile administrației publice, pentru creșterea considerației și prestigiului social.

În cursul procedurii legale, faptele sesizate, în scris, de personalul didactic se bucură de prezumție relativă de veridicitate, până la proba contrară.

Actul normativ va fi trimis președintelui României, pentru promulgare.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024. Finala Georgescu - Lasconi se conturează tot mai clar. Ultimele...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Harry Gregson-Williams: Moștenirea sonoră din Gladiator, continuată. Prieten și ucenic al lui Hans Zimmer