Patronii clubului de noapte din Caracal, o femeie și fratele ei, au fost plasați în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile. Decizia a fost luată joi de magistrații Tribunalului Argeș, care au mai hotărât ca o altă femeie, implicată în acest caz, să fie plasată sub control judiciar.
În schimb, tânărul de 23 de ani din Argeș, suspectat că racola fetele prin metoda lover boy, apoi le ducea în clubul din Caracal unde erau obligate să se prostitueze, a fost lăsat liber de judecătorii Tribunalului Argeș.
Procurorii DIICOT au anunțat că vor contesta măsurile dispuse de instanță.
Potrivit unor surse din anchetă, fetele erau racolate din familii dezorganizate, iar cele minore erau forțate să mintă clienții că au peste 18 ani. Acestea dansau la bară în clubul de noapte din Caracal și întrețineau relații sexuale cu diverși clienți ai barului, contra unei sume de 200 de lei.
Liderii grupului infracțional încasau banii pentru partidele sexuale, iar dimineața fetele primeau un salariu de 200 lei, un comision din consumație și jumătate din banii obținuți în urma întreținerii de raporturi sexuale contra cost.
Joi, polițiști de la BCCO Pitești și jandarmi au descins în local unde au găsit 7 victime. Patru dintre fete erau din Caracal, una din Argeș, iar două din comune din județul Olt.
Potrivit unor surse din anchetă, spațiul în care funcționa clubul era închiriat de la Primărie. Primarul orașului Caracal, Liviu Radu, a declarat, pentru Mediafax, că spațiul este al unei societăți aflate în subordinea Consiliului Local, iar proprietarii plăteau chirie.