Decizia reprezintă o victorie pentru forțele conservatoare, care au avertizat că schimbarea ar duce la compromiterea tradițiilor bisericești.
Papa Francisc a respins o propunere făcută de episcopi, în timpul unei întâlniri extraordinare din luna octombrie a anului trecut, care ar fi permis hirotonisirea bărbaților însurați din zonele izolate, scrie nytimes.com.
Schimbarea fundamentală nu a fost pe placul Bisericii Catolice, care a considerat că ar duce la ridicarea obligativității celibatului și încălcarea tradițiilor bisericești.
Decizia lui Francis, exprimată într-o scrisoare a papalității, i-a surprins pe mulți, ținând cont de deschiderea acestuia față de chestiuni legate de celibatul preoților în „zonele îndepărtate”, el însuși exprimându-și dorința pentru o biserică catolică mai îngăduitoare și mai puțin birocratică.
Refuzul Papei de a permite hirotonisirea preoților însurați a reprezentat – cu siguranță – o victorie pentru conservatori, deoarece mulți dintre ei consideră că viziunea lui Francisc pentru o biserică mai relaxată este o amenințare uriașă la adresa regulilor, ortodoxiei și tradițiilor credinței catolice.