13 jurnaliști îl roagă pe Klaus Iohannis să nu îi scutească de impozit: Nu întărește libertatea de exprimare

13 jurnaliști îl roagă pe Klaus Iohannis să nu îi scutească de impozit: Nu întărește libertatea de exprimare
Publicat: 12/02/2020, 22:33
Actualizat: 12/02/2020, 22:38

Mai mulți jurnaliști, printre care gazetarul Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru ori Florin Negruţiu, au semnat o scrisoare deschisă prin care îi solicită președintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea pentru scutirea de impozite a jurnaliştilor.

Vă prezentăm conținutul scrisorii publice, citat de Digi24:

Domnule președinte Klaus Iohannis,

suntem un grup de jurnaliști din generații și redacții diferite. Lucrăm în presa publică și în cea privată, în cea cu capital străin și capital românesc, în trusturi consacrate și în inițiative de presă tânără.

Avem perspective de multe ori contrare unul altuia, ne criticăm reciproc și pentru public e foarte bine că lucrurile stau astfel. Însă, înainte de orice, suntem oameni dedicați profesiei lor și cetățeni români, parte a comunității pe care încercăm să o servim.

În numele a ceea ce ne unește ca societate, vă rugăm să nu promulgați legea care scutește de plata impozitelor profesia noastră, lege votată recent de Camera Deputaților. Măsura este în primul rând nedreaptă. Fiecare cetățean care muncește trebuie să beneficieze de un regim fiscal egal, cu excepția situațiilor prevăzute de lege, de ex. persoanele cu handicap. Considerăm că nu există motive pentru ca „jurnaliștii” să fie încadrați la excepții. Dacă se face asta, așa cum a votat Parlamentul, atunci e vorba de privilegii financiare pentru „jurnaliști”, categorie nedefinită în care se poate introduce, practic, oricine pentru a încasa niște bani.

Nemaivorbind de faptul că problemele presei sunt mult mai mari, iar această măsură ar fi una care mai mult ar complica decât ar ajuta, ea este incorectă și contraproductivă. Nu servește interesul public, nu întărește libertatea de exprimare ci, dimpotrivă, afectează profund încrederea dintre jurnaliști și public, una dintre liniile de apărare a democrației.

Domnule președinte,

nu avem nici pe departe pretenția că reprezentăm toți jurnaliștii din România. Timpul limitat și lipsa unei organizații cu adevărat reprezentative a breslei ne-au determinat să reacționăm în acest mod care nu exclude pe nimeni, ci reprezintă o încercare imperfectă de reacție în fața unui pericol real.

O presă liberă și credibilă, care să confrunte puterile în stat și să vă fie incomodă, în calitate de oameni aleși sau numiți să conduceți, este esențială pentru o democrație stabilă.

Vă mulțumim!

Cristian Tudor Popescu, Ion Cristoiu, Adelin Petrișor, Cătălin Tolontan, Adriana Nedelea, Liviu Avram, Luiza Vasiliu, Vlad Petreanu, Cristi Delcea, Mihai Voinea, Cristian Lupșa, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu”

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
WhatsApp, două modificări revoluționare. Toți utilizatorii sunt afectați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...