Președintele Pro România, Victor Ponta, a lansat joi un nou atac virulent la adresa premierului demis Ludovic Orban. Invitat la emisiunea Gândul LIVE Ponta l-a catalogat pe Orban ca fiind cel mai instabil om politic, o „catastrofă administrativă”, incapabil să guverneze.
Victor Ponta lovește din nou sub centură în meciul de box politic pe care îl duce de mai multe luni cu premierul Orban. După ce în discursul său din Parlament, la moțiunea de cenzură, Ponta i-a transmis ironic lui Orban că el s-a operat la picior în străinătate și nu a fost „la o clinică de dezalcoolizare”, liderul Pro România recidivează:
„Să folosești cuvintele Orban și amețit în aceași frază e un lucru care nu e în regulă. Am lucrat cu mulți oameni politici, este ce mai neserios, instabil om politic (…) Nu știu ca Ludovic Orban să aibă vreo realizare, deși e de 20 de ani în politică. Orban nu e în stare să guverneze”, a declarat Ponta în dialogul cu Emma Zeicescu.
Ponta este convins, la fel ca și fostul președinte Traian Băsescu, că Ludovic Orban nu va mai fi premier și după alegerile anticipate, ci Klaus Iohannis va numi pe altcineva.
„Orban știe care e planul mai mare, dar nu-i convine. El vrea să rămână prim-ministru, dar știe că nu va mai fi numit. Va fi probabil șeful Camerei Deputaților, o să-i dea PNL ceva. Este o catastrofă administrativă și după alegeri nu mai poți să dai vina pe PSD. După alegeri, PSD va avea sub 25%, iar premierul va fi numit de Iohannis. Orban nu e în stare. Dacă loialitatea este dublată de incompetență duce la dezastru. Cred că Iohannis va înțelege acest lucru”, a mai spus liderul Pro România.
În urmă cu câteva zile, șeful PNL Ludovic Orban a catalogat afirmația lui Ponta cu clinica de dezalcoolizare drept ”o mojicie și o minciună nenorocită” și a spus că îi cere lui Ponta să spună cu exactitate la ce clinică susține că a fost Orban internat.
Citește și: