Temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei se vor înregistra în cele mai multe regiuni, dar ploile și ninsorile la munte se întorc din această noapte. Potrivit prognozei meteorologilor pentru următoarele două săptămâni se vor înregistra intervale în care vremea se răci, dar și zile deosebit de calde.
Vreme rece în Banat
Deşi zilele cu temperaturi ridicate vor alterna cu intervale în care vremea se va răci, regimul termic al următoarelor două săptămâni se va menţine peste cel normal în luna februarie. Astfel, în perioada 23 – 25 februarie, abaterile faţă de valorile climatologic specifice vor fi semnificative, cu medii ale maximelor de 15…18 grade şi ale minimelor de 2…5 grade. În celelalte zile, mediat regional, vor fi temperaturi maxime de 7…12 grade şi minime de -1…2 grade. Precipitaţiile -predominant ploi- vor fi mai frecvente şi local moderate cantitativ în perioada 19-20 februarie, în jurul datei de 23 februarie şi posibil între 26 şi 28 februarie. În restul intervalului de referinţă probablitatea pentru precipitaţii va fi redusă.
Minus 2 grade în Crişana
Pe parcursul intervalului de prognoză, regimul termic se va menţine peste cel normal în a doua jumătate a lunii februarie. Zilele cu abateri pozitive semnificative faţă de norma climatologică (când, în medie, maximele vor fi de 9…12 grade, iar minimele de 1…5 grade) vor alterna cu perioade în care regimul de temperatură va fi mai ponderat, respectiv 6…8 grade ziua şi -2…0 grade noaptea. Precipitaţiile -predominant ploi- vor fi mai frecvente în perioada 19-20 februarie, posibil şi în jurul datei de 23 februarie şi între 26 şi 28 februarie. În restul intervalului de referinţă probablitatea pentru precipitaţii va fi redusă.
Maxime de 12 grade în Transilvania
În majoritatea zilelor din interval, regimul termic va fi caracterizat de valori peste cele normale în această perioadă din an, cu maxime de 8…12 grade, posibil mai ridicate în perioada 24-25 februarie (excepţie vor face zilele de 20, 21 şi 22 februarie când media regională a temperaturilor diurne va fi de 5…9 grade). La debutul perioadei de referinţă, minimele termice vor fi preponderent negative, în zonele depresionare putând coborî spre -10 grade, iar în celelalte nopţi se vor situa într-un ecart mediu de -4…2 grade. Temporar, cu precădere în perioadele 19-20, 23-24 şi 26-28 februarie, vor fi precipitaţii locale, în general slabe cantitativ, predominant ploi sau mixte.
Precipitaţii în Maramureş
În perioada 20-22 februarie şi posibil în jurul datei de 27 februarie se vor înregistra temperaturi apropiate de cele specifice lunii februarie (maxime de 4…7 grade şi minime de -3…0 grade, în medie). Restul intervalului va fi caracterizat de o vreme mai caldă decât normal, cu valori diurne de 8…11 grade şi nocturne de -1…3 grade, mediat regional. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată în data de 18 februarie şi după data de 21 februarie.
Cald în Moldova
În cea mai mare parte a intervalului de prognoză vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit în a doua jumătatea a lunii februarie. Vor fi totuşi variaţii de regim termic, astfel că în zilele cele mai calde (18 şi cu probabilitate mare între 24 şi 26 februarie) valorile maxime vor fi de 10…15 grade, iar minimele de 1…5 grade, în medie. În restul intervalului sunt estimate, mediat regional, temperaturi diurne de 6…9 grade şi nocturne de -3…0 grade.
Regimul pluviometric se va menţine în general deficitar pe tot parcursul celor două săptămâni, doar temporar fiind posibile precipitaţii slabe cantitativ.
Ploi slabe pe litoral
Pe parcursul intervalului de prognoză, regimul termic se va menţine peste cel normal în a doua jumătate a lunii februarie. Zilele cu abateri pozitive semnificative faţă de norma climatologică, respectiv 18 şi 23-26 februarie (când, în medie, maximele vor fi de 10…14 grade, iar minimele de 3…6 grade) vor alterna cu perioade în care regimul de temperatură va fi mai ponderat, respectiv 7…10 grade ziua şi 1…4 grade noaptea. Regimul pluviometric se va menţine deficitar pe tot parcursul celor două săptămâni, ploi locale, slabe cantitativ, fiind posibile în jurul datelor de 20 şi 26 februarie.
Vreme caldă în Bărăgan
Pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, vremea se va menţine mai caldă decât normal în luna februarie. Totuşi, vor fi alternanţe de regim termic între intervale în care abaterile pozitive faţă de specificul climatologic vor fi semnificative şi cele cu temperaturi mai ponderate. Astfel în ziua de 18 februarie, dar şi în perioada 23 – 26 februarie, maximele vor fi de 13…17 grade, iar minimele de 1…6 grade. În restul intervalului sunt estimate valori diurne de 7…10 grade şi nocturne de -2…2 grade, mediat regional. Regimul pluviometric se va menţine în general deficitar în mare parte a regiunii, ploi locale, dar slabe cantitativ, urmând a fi în perioada 19-20 februarie şi posibil între 26 şi 28 februarie.
Ploi şi în Oltenia
În cea mai mare parte a intervalului de prognoză vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit în a doua jumătatea a lunii februarie. Vor fi totuşi variaţii de regim termic, astfel că în zilele cele mai calde (18 şi cu probabilitate mare între 23 şi 26 februarie) valorile maxime vor fi de 12…15 grade, iar cele minime de 2…5 grade, în medie. În restul intervalului sunt estimate, mediat regional, temperaturi diurne de 8…12 grade şi nocturne de -1…2 grade. Exceptând perioada 19-20 februarie când va ploua pe spaţii mai extinse, local moderat cantitativ, în restul timpului regimul pluviometric se va menţine în general deficitar.
Precipitații la munte
Intervalul va debuta cu valori termice mult mai ridicate decât cele climatologic specifice în a doua decadă a lunii februarie, cu maxime, în medie, de 4…9 grade şi minime de -4…0 grade. Începând cu data de 19 februarie, răcirea vremii va determina un regim de temperaturi apropiat de cel normal, cu valori negative chiar şi pe timpul zilei. Ulterior, după data de 23 februarie temperaturile vor creşte din nou şi vor depăşi mediile multianuale ale perioadei.
În perioada 19-20 februarie, precipitaţiile, la început mixte, apoi predominant ninsori, se vor semnala pe arii mai extinse şi local vor fi moderate cantitativ. Şi în restul intervalului, vor fi zile în care probabilitatea pentru precipitaţii va fi relativ ridicată.