Dan Nica, liderul delegației române din cadrul Grupului S&D, a pledat, marţi, la întâlnirea la Bruxelles cu vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene Frans Timmermans pentru înfiinţarea unei echipe de lucru care să sprijine statele membre care vor avea dificultăţi în procesul de atingere a obiectivelor de renunţare la cărbune până în 2030, respectiv de neutralitate climatică până în 2050.
„Studiile arată că România trebuie să investească anual, începând cu 2020, timp de un deceniu, 4% din PIB, adică 8 miliarde de euro în fiecare an, pentru a-şi atinge ţintele de decarbonizare pentru 2030. Vă solicit, domnule Timmermans, ca pentru statele membre care se vor confrunta cu probleme economice şi sociale în cursul tranziţiei climatice, să creaţi o echipă în cadrul Comisiei Europene, care să sprijine elaborarea şi aplicarea planurilor necesare pentru îndeplinirea obiectivelor propuse pentru 2030, respectiv 2050”, a declarat Dan Nica la dezbaterea cu Frans Timmermans, în comisia pentru industrie, cercetare şi energie a PE, potrivit Mediafax.
Sursă FOTO: Twitter