Coronavirus s-a răspândit rapid în toate colțurile lumii. În China, unde virusul a apărut prima dată, oamenii încearcă prin orice mijloc să nu se infecteze, chiar dacă ar putea arăta ridicol.
Un videoclip din China a ajuns viral după ce o femeie a fost surprinsă într-un spital purtând un costum de girafă. În imagini apare femeia mergând prin spital într-un costum ciudat din plastic, având doar o gaură prin care să poată vedea.
Potrivit Odditycentral, femeia a fost în vizită la spital unde tatăl ei era internat din cauza unor probleme respiratorii. După ce și-a pus o simplă mască pe față, a considerat că nu e de ajuns să o protejeze și s-a îmbrăcat cu costumul de girafă.
Femeia a făcut câteva ture prin spital și a adus un zâmbet pe buzele multora care chiar aveau nevoie de ceva pozitiv în viețile lor.