Premierul interimar Ludovic Orban crede că Irina Rimes este potrivită ca ambasador onorific al lui Constantin Brâncuşi, iar faptul că a acceptat să se implice în acest proiect e un lucru bun, pentru că a atras tinerii.
Prezent la evenimentul organizat cu ocazia împlinirii a 144 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, premierul Ludovic Orban a declarat că ideea de a o numi pe Irina Rimes ambasador onorific al sărbătorii este un lucru bun. Orban a mai spus că mulţi tineri au venit la eveniment pentru că a fost prezentă şi cântăreaţa.
„Prin faptul că a ales ca promovare prin intermediul unei persoane care nu se încadra în stilul clasic a reuşit să creeze o întreagă dezbatere şi sunt convins ca mulţi tineri au fost prezenţi azi (miercuri – n.r.) din cauza acestei decizii. Este un cântăreţ care este în vogă, un cântăreţ care este apreciat şi faptul că a acceptat să se implice în acest proiect, după părerea mea este un lucru bun şi cred că efectul a fost atins”, a spus Orban.
Irina Rimes a intrat în atenţia analiştilor şi nu numai după ce la conferinţa de presă organizată de Ministerul Culturii la Muzeul Naţional de Artă a spus că o să posteze despre acest eveniment pe pagina ei de socializare şi că de mică a ştiut de Coloana Infinitului, însă nu înţelegea de ce se numeşte aşa, iar când a vazut-o a ştiut că face parte din lumea ei.