Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că se circulă în condiţiile unui carosabil umed pe mai multe artere rutiere din judeţele Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ilfov, Ialomiţa, Dolj, Mehedinţi, Olt, Vaslui, Caraş-Severin şi Bihor. De asemenea, autoritățile oferă și câteva sfaturi șoferilor pentru a conduce în siguranță în astfel de condiții.
Și autostrăzile A2 Bucureşti – Constanţa, A3 Bucureşti – Ploieşti şi A4 Ovidiu-Agigea sunt afecte de condiții de vremea rea potrivit adevărul.ro.
Sfaturi pentru șoferi:
- Să folosească luminile de ceaţă, precum şi sistemele de iluminare-semnalizare şi de climatizare-dezaburire, pentru a vedea şi a fi observaţi în trafic;
- Să reducă pe cât posibil viteza de deplasare;
- Să circule cu foarte mare atenţie, pentru a putea evita orice obstacol;
- Să evite pe cât posibil manevra depăşirii, iar dacă este necesar, să o realizeze numai după o asigurare temeinică;
- Să păstreze în mers o distanţă suficient de mare între autovehicule, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;
- Să manifeste permanent o conduită preventivă la volan.