Aplicațiile folosite pentru depistarea din timp a radarelor au fost declarate ilegale în Germania. Cei care le folosesc riscă o amendă de 75 de euro.
Modificarea Codului Rutier german a intrat în vigoare de la 14 februarie și se aplică în cazul aplicațiilor pentru smartphone-uri care arată poziția radarelor, scrie Promotor.ro.
Până acum, aceste aplicații intrau într-o zonă gri a legislației, care prevedea interzicerea dispozitivelor speciale care permit detectarea radarelor poliției, dar nu făcea nicio referire la aplicații. Prevederea se aplică și pentru sistemele de navigație care au funcție de avertizare la camere radar.
Trebuie precizat că simplul fapt de a avea instalată o astfel de aplicație (Waze este un exemplu bun în acest sens) nu reprezintă contravenție. Numai folosirea funcției de avertizare a camerelor radar este ilegală, aplicația putând fi folosită fără probleme cu funcția de avertizare dezactivată. Probabil că în scurt timp aplicațiile vor fi actualizate de dezvoltatori astfel încât să nu mai ofere această funcție pe teritoriul Germaniei.