Miniştrii de Finanţe din cele mai mari 20 de economii ale lumii (G20) s-au angajat duminică să monitorizeze impactul epidemiei de coronavirus asupra creşterii economiei mondiale, relatează Reuters.
FMI anticipează că epidemia ar putea reduce creşterea economiei globale cu 0,1 puncte procentuale. Liderii finanțelor G20 spun că sunt pregătiți să acţioneze la nevoie, ei afirmând că politicile monetare relaxate şi scăderea tensiunilor comerciale vor susţine accelerarea creşterii în 2020 şi 2021.
”Creşterea globală va accelera modest în 2020 şi 2021. Redresarea este susţinută de continuarea condiţiilor financiare flexibile şi a anumitor semne de atenuare a tensunilor comerciale”, anticipează șefii Finanțelor.
Secretarul Trezoreriei Statelor Unite, Steven Mnuchin, a spus că băncile centrale vor căuta opţiuni pentru a răspunde epidemiei, dacă va fi necesar, iar guvernatorul Băncii Japoniei, Haruhiko Kuroda, a declarat că este pregătit să relaxeze politica monetară.
Acţiunile globale şi petrolul au înregistrat scăderi de preţuri luni, în timp ce aurul, activ de refugiu a crescut, pe fondul răspândirii coronavirusului în afara Chinei şi al perspectiva sumbre asupra creşterii mondiale
Indicele bursier Nikkei a scăzut cu peste 2%, iar acţiunile futures EuroStoxx 50 au scăzut 1,5%, în timp ce pentru indicele londonez FTSE scăderea este de 1%.
Indicele de referinţă australian a scăzut cu 2,2%, în timp ce în Noua Zeelandă piaţa scade cu 1,3%.
Indicele KOSPI din Coreea de Sud s-a redus cu aproximativ 3%. Acţiunile chineze au deschispe minus, cu indicele CSI300 cu 0,6% mai mic.
Indicele MSCI al zonei Asia-Pacific a scăzut cu 1,6%, la cel mai redus nivel de la începutul lunii februarie. Pieţele japoneze sunt închise pentru o sărbătoare publică.
„Există o mulţime de veşti proaste pe coronavirus, cu numărul total de noi cazuri în creştere”, a scris economistul şef AMP, Shane Oliver, într-o notă.
Monedele asiatice erau în scădere luni pe măsură ce răspândirea rapidă a coronavirusului dincolo de China a alimentat temerile referitoare la o pandemie şi i-a determinat pe investitori să se îndrepte spre aur şi dolari pentru siguranţă.
Acţiunile globale şi petrolul au înregistrat scăderi de preţuri luni, aruncând noi perspective sumbre asupra creşterii mondiale.
„Semnele nu sunt deosebit de bune astăzi. Există presupunerea că vom vedea o reluare rapidă a lanţurilor de aprovizionare şi cred că piaţa a trecut printr-o perioadă în care a pus sub semnul întrebării această ipoteză”, a declarat Ray Attrill, analist la National Australia Bank în Sydney.
Monedele din China, Australia, Noua Zeelandă, Singapore şi Taiwan erau luni în scădere, iar dolarul australian a atins chiar cea mai mică valoare din ultimii 11 ani.
„Activele în dolari oferă o relativă atractivitate. Economiştii noştri prognozează că nu va exista un impact asupra creşterii economiei SUA de pe urma Covid-19, având în vedere numărul relativ mic de incidente interne şi o dependenţă scăzută de economia chineză”, susţin analiştii băncii Barclays.
În raport cu un coş de monede, dolarul american s-a apropiat de vârful ultimelor trei ani atins săptămâna trecută. Luni, moneda americană s-a apreciat până la 1,0827 dolari pentru un euro şi 1,2946 dolari pentru o liră sterlină. De asemenea, se tranzacţiona la 0,6613 dolari SUA pentru un dolar australian şi 0,6324 dolari pentru un dolar australian.
Italia, Coreea de Sud şi Iran au raportat o creştere semnificativă a cazurilor de infecţie în ultimele zile. Coreea de Sud are în prezent peste 760 de persoane infectate cu coronavirus, Italia peste 150 şi Iran 43 de cazuri.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii s-a declarat îngrijorată cu privire la creşterea numărului de cazuri fără o legătură clară cu epicentrul epidemiei din China.