Prima pagină » Știri » ANCHETĂ în Poliție în cazul Sorinei Pintea. Vela: Verificăm modul de acțiune al polițiștilor

ANCHETĂ în Poliție în cazul Sorinei Pintea. Vela: Verificăm modul de acțiune al polițiștilor

04 mart. 2020, 17:55, Știri
ANCHETĂ în Poliție în cazul Sorinei Pintea. Vela: Verificăm modul de acțiune al polițiștilor

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat miercuri că a dispus un control în legătură cu modul cum au acționat polițiștii cu transportarea Sorinei Pintea la spital, precum și în legătură cu eliberarea actelor medicale. Victor Costache, ministrul Sănătății, a spus că este regretabil că un bolnav a fost încătușat.

„Pentru a clarifica ceea ce s-a întâmplat aseară, am dispus șefului Poliției Române să facă o verificare pentru modul de acțiune al polițiștilor”, a anunțat Vela, citat de Digi24.

Ministrul de Interne a precizat că a cerut și direcției medicale să facă un control pentru tot ce ține de avizele medicale date în acest caz. Marcel Vela a spus că, în funcție de raportul șefului poliției și al direcției medicale, se vor lua măsurile necesare.

Ministrul interimar al Sănătății, Victor Costache, a declarat, miercuri, întrebat ce părere are despre modul în care a fost dus la spital fostul ministru, Sorina Pintea, în prezent aflată în arest, că este „regretabil” că un bolnav a fost încătușat.

„Știu că doamna Pintea are o afecțiune autoimună și trebuie să avem grijă cu toți pacienții din România, mai ales în acest context când sunt fragilizați. Nu am văzut imaginile de ieri seară, dar din sursele dvs trebuie să fim mai atenți. Nu am văzut imaginile. Este regretabil să încătușăm un bolnav”, a spus Costache.

„Am să discut cu ministrul de Interne, vă promit. Nu putem încătuşa persoane bolnave care nu prezintă risc. Poate ar trebui adaptate procedurile”, a mai declarat ministrul.

Avocații Sorinei Pintea au depus o sesizare către Centrul de Reținere și Arestare Preventivă nr. 1 din București, reclamând faptul că fostului ministru i-au fost încălcate mai multe drepturi, că a fost expusă în situația în care se află, adusă în cătușe la medic și împinsă de un agent din escortă.

Citește și