Alocațiile s-ar putea dubla mai devreme de luna august. Parlamentul este pe punctul de a desființa măsura Executivului, printr-un proiect legislativ.
Confirm OUG nr.2 /2020, ce a amânat dublarea alocațiilor copiilor, aceasta a fost respinsă de senatori, în februarie, printr-un proiect de lege ce va ajunge în curând la votul deputaților, acolo unde decizia va fi similară, transmite a1.ro.
Deputații urmează, la rândul lor, să respingă măsura impusă de Guvern, existând un raport al parlamentarilor deputați din comisii care recomandă plenului Camerei Deputaților să voteze în acest fel.
Guvernul poate emite ordonanțe pentru a reglementa diverse lucruri, însă conform procedurilor din România, orice ordonanță trebuie aprobată poi de Parlament.
OUG nr. 2/2020 a amânat dublarea alocațiilor pentru copii (ce era prevăzută în Legea nr. 14/2020), cu șase luni, adică din februarie până în august 2020.
Majorarea alocației pentru copii se va face de la 150 lei la 300 lei, iar pentru copiii de până la doi ani, majorarea alocațiilor va fi de la 300 lei la 600 lei.
În situația în care proiectul de lege aflat acum pe punctul de a ieși din Parlament va ajunge să se aplice, amânarea dublării alocațiilor copiilor se va anula.
În acest moment, nu este clar dacă Executivul va trebui să plătească alocații majorate începând cu februarie 2020 sau din luna în care ordonanța cu amânarea va fi abrogată.
Alocația de stat pentru copii este acordată în fiecare lună tuturor copiilor, fără discriminare, ca o formă de ocrotire. Alocația se acordă copiilor până la vârsta de 18 ani, dar dacă la împlinirea acestei vârste ei urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, tinerii primesc în continuare alocația, până la terminarea cursurilor.