MIHAI CHIRICA, despre decizia de a candida din partea PNL: Nu putem alerga ca niște lupi singuratici într-o junglă

MIHAI CHIRICA, despre decizia de a candida din partea PNL: Nu putem alerga ca niște lupi singuratici într-o junglă
Mihai Chirica, declarații după accidentul în care a fost implicat
Publicat: 07/03/2020, 22:27

Primarul Iașului, Mihai Chirica, ales din partea PSD, devenit independent, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că decizia de a candida din partea PNL a fost una firească, „venită pe un traseu de mai multă vreme”, deoarece „nu putem alerga ca niște lupi singuratici într-o junglă”.

„Discutăm de aproape 3 ani de zile, de când ne căutăm o matcă în care să putem să ne continuăm proiectele pentru Iași și pentru regiunea de Nord-Est. Am trecut și prin Asociația Moldova se dezvoltă pe care am finalizat-o. Dorința noastră a fost de fiecare dată să repunem Iașul și Moldova pe harta proiectelor prioritare ale guvernărilor prezente și viitoare”, a declarat, pentru MEDIAFAX, primarul Iașului, Mihai Chirica, referitor la decizia sa de a candida din partea PNL.

Acesta este de părere că decizia „a venit într-un context favorabil și pentru România”, care se află „la o răscruce de drumuri”.

„Nu putem face democrație fără partide politice, nu putem alerga ca niște lupi singuratici într-o junglă așa cum este viața politică de astăzi. De aceea va trebui să facem o echipă puternică. Nu tind să primesc funcții politice, nu le caut și, sigur că da, nu am nevoie decât de sprijinul acestor formațiuni politice prin care am trecut, așa cum am spus de fiecare dată, pentru proiectele ieșenilor și cele ale regiunii”, spune Chirica,

Despre echipa PNL Iași, Chirica spune că este una „frumoasă (…) chiar dacă au mai fost și dispute”.

„Persoanele care nu au înțeles ce ne dorim de la acest oraș probabil că vor înțelege pe parcurs și cred că putem să mergem mai departe”, a mai spus Mihai Chirica.

Biroul Politic Județean al PNL Iași a votat, sâmbătă, candidatura lui Mihai Chirica la Primăria Iașului. Fostul social-democrat a fost susținut de 28 de membri, trei s-au abținut și doi au votat „împotrivă”. Pentru președinția CJ Iași este susținut ministrul Mediului, Costel Alexe.

Candidații USR-PLUS, reacție după intrarea lui Mihai Chirica în PNL

Liviu Iolu, candidat al PLUS la Primăria Iașului, și Cosette Chichirău, candidat USR, spun că decizia liberalilor de a-l primi pe Mihai Chirica în PNL Iași reprezintă „unul dintre cele mai rușionoase momente din istoria lungă a acestui partid”.

Prima reacție din partea candidaților Alianței USR PLUS la decizia prin care Mihai Chirica va candida la primăria orașului Iași a fost cea a deputatului USR Cosette Chichirău, candidat la Primăria Iași.

„Chirica la PNL este o eroare monumentală din partea PNL. Vor fi, de fapt, doi candidați PSD în cursa pentru Primăria Iași: unul asumat de PSD, probabil Tudor Ciuhodaru, și unul asumat de PNL, Mihai Chirica”, a anunțat sâmbătă seară Cosette Chichirău.

Potrivit acesteia PNL face o greșeală „catastrofală de frica USR PLUS” și ratează „șansa de a fi o forță reformatoare în România”.

„Ironia este că dacă ar exista o colaborare onestă între PNL și Alianța USR-PLUS, ambele ar avea de câștigat. Dar pentru PNL, este mult mai urgentă distrugerea USR-PLUS decât înlăturarea PSD, care nu-i deranjează cu nimic. Obiectivul în politică nu este să exiști ca partid, ci să exiști ca țară. Ori PNL a demonstrat încă o dată că este prea miop și egoist ca să înțeleagă un lucru atât de elementar despre politica mare”, a precizat deputatul.

Potrivit lui Chichirău, alianța dintre Chirica și PNL va aduce „șanse mărite” candidatului Alianței USR PLUS.

Și Liviu Iolu, candidatul PLUS a comentat decizia liberilor.

„Anunțul PNL prin care îl oficial pe primarul pesedist Mihai Chirica este unul dintre cele mai rușinoase momente din istoria lungă a acestui partid. PNL arată că nu dă doi bani pe integritate și onestitate și e condus pe contrasensul bunului simț, înghițind orice broască râioasă care-i promite voturi”, a scris pe pagina sa de Facebook, Liviu Iolu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Cele mai frecvente greșeli la varza murată. Să nu faci asta niciodată
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum a ajuns cuvântul ”legionar” să fie cel mai căutat cuvânt de pe google după...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?