Curtea de Apel Ploiești a solicitat, prin cinci citații afișate pe portalul instanțelor, ca justițiabilii să încerce să comunice exclusiv pe cale electronică, pentru a reduse riscul de infectare cu noul coronavirus.
„În scopul reducerii riscului de infectare cu coronavirus (COVID-19) sau alte alte infecţii respiratorii, pe perioada epidemiei cu acest virus, vă rugăm să luaţi în considerare, în măsura posibilului, transmiterea şi primirea corespondenţei cu Curtea de Apel Ploieşti, exclusiv, în format electronic, prin e-mail, evitarea prezenţei la sediul instanţei, dacă nu este absolut necesară, prin utilizarea aplicaţiei Info Dosar, solicitarea judecării cauzei şi în lipsă sau a amânării judecării a acesteia, din considerente de boală, dacă este cazul”, se arată în cinci citații de pe portalul instanțelor și pe pagina de internet a Curții de Apel Ploiești.
Conducerea Consiliului Superior al Magistraturii a transmis că, dacă și când vor fi luate măsuri privitoarea la gestionarea riscului răspândirii noului coronavirus, acestea vor fi anunțate de îndată, potrivit purtătorului de cuvânt al CSM, judector Daniela-Ioana Stăncioi.
Curtea de Apel Pitești este prima instanță care a anunțat, printr-un comunicat postat pe portalul instanțelor, adoptarea unui ordin privind măsurile în legătură cu prevenirea răspândirii infecțiilor respiatorii cauzate de COVID-19 și de gripa sezonieră. Documentul este datat vineri, 6 martie, la ora 12:00 și este valabil până în data de 6 aprilie, cu posibilitatea de prelungire.
O sală de judecată a Tribunalului București a fost evacuată de urgență, joi, 5 martie, după ce judecătorul a constatat că un bărbat care ar fi trebuit să fie, de fapt, în carantină, a fost adus, dintr-o eroare, la instanță. El avea termen și a fost prezentat în fața judecătorilor, de angajații închisorii. În timp ce îi răsfoia dosarul, magistratul a dat peste un document care atesta faptul că, de fapt, acesta ar fi trebuit judecat în lipsă, în condițiile în care ar fi trebuit să fie în carantină. Imediat, sala de judecată a fost evacuată și s-au luat măsuri de dezinfecție. Ulterior, Administrația Națională a Penitenciarelor a anunțat că a declanșat o anchetă internă la Penitenciarul Rahova.
Toate cele cinci citații ale Curții de Apel Ploiești sunt datate, vineri, în 6 martie.
Curtea de Apel Ploiești are arondate 17 instanțe, în județele Prahova, Buzău și Târgoviște.