Zborurile din Italia spre Republica Moldova nu vor fi interzise, dar pe teritoriul Republicii Moldova vor putea intra doar cetățenii moldoveni, a declarat președintele Igor Dodon, citat de agora.md
„Propunem să examinăm următorul mecanism. E prematur să interzicem zborurile din Italia, dar ca să nu avem tranzitul prin Moldova, propunem ca spre Moldova să se permită doar intrarea moldovenilor. Nu putem permite ca R. Moldova să devină zonă de tranzit. Examinăm oportunitatea să limităm și să dăm acces doar cetățenilor moldoveni. și de aici o să meargă cu mașina. De aceea o să permitem zborul doar moldovenilor. Dacă românii interzic zborurile spre România, ei toți o să zboare la Chișinău și de aici o să meargă cu mașina. De aceea o să permitem zborul doar moldovenilor”, a spus președintele Igor Dodon.
Republica Moldova a înregistrat săptămâna trecut un prim caz de infecție cu coronavirus. Este vorba despre o femeie de 48 de ani, revenită din Italia cu o cursă Wizzair, Milano-Chișinău. Pacienta care a dat alarma peste Prut ar fi fugit dintr-un spital din Italia, deși știa că este purtătoare a noului tip de coronavirus. Ea s-a urcat la bordul unei aeronave de la Milano cu destinația Chișinău și ar fi ascuns faptul că este bolnavă până în momentul în care s-a simțit tot mai rău în timpul zborului. Potrivit unor surse, ea ar fi avut și cetățenie română.