Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a precizat, marţi, că o angajată a Primăriei București este nora bărbatului de 60 de ani confirmat cu noul coronavirus, fiind internată cu soţul şi fiul la Spitalul „Victor Babeş”.
„La Primăria Capitalei avem o colegă care este nora bolnavului care a fost declarat aseară în această situaţie ca fiind un pacient COVID-19. În acest moment, este internată împreună cu soţul şi fiul său la Spitalul ‘Victor Babeş’. S-au realizat toate analizele, toate testele şi aşteptăm în acest moment rezultatele. Am luat toate măsurile care se impun. Toţi colegii săi au intrat de astăzi în izolare la domiciliu, practic nu au mai venit la serviciu, fac parte, de asemenea, din această anchetă epidemiologică şi vor răspunde tuturor întrebărilor adresate de către reprezentanţii DSP. În ceea ce priveşte zona unde se află respectiva direcţie, unde lucrează doamna în cauză, (…) s-a realizat dezinfecţie cu un aparat cu nebulizare, cu un dezinfectant de nivel foarte înalt. În funcţie de rezultatul testelor, vom lua măsuri şi mai serioase”, a explicat Firea, într-o postare video pe Facebook.
Edilul a mai menționat că în Bucureşti sunt trei persoane la care s-a confirmat îmbolnăvirea cu noul coronavirus şi care au intrat în contact cu altele, în prezent desfăşurându-se de către DSP anchete epidemiologice.
„Avem 696 de persoane autoizolate la domiciliu în Bucureşti, o veste bună este aceea că 220 de persoane au ieşit deja din izolare la domiciliu şi 11 persoane care se află în carantină în clădirea pusă la dispoziţie de Primăria Capitalei. În ceea ce priveşte judeţul Ilfov, limitrof cu Bucureştiul, 167 de persoane sunt autoizolate la domiciliu în acest moment, iar 254 au ieşit din izolare, (…) dar se aşteaptă rezultatul acestor teste şi, de asemenea, în fiecare zi, vin în întreaga ţară, inclusiv în Bucureşti şi Ilfov, zeci, poate chiar sute de români care au lucrat sau au studiat în Italia, de aceea, măsurile trebuie să fie foarte serioase şi trebuie să le luăm fiecare în parte”, a adăugat Gabriela Firea.