CORONAVIRUS. Cum atenuăm posibilul impact negativ al închiderii școlilor. Recomandările comune ale trei organizații mondiale

CORONAVIRUS. Cum atenuăm posibilul impact negativ al închiderii școlilor. Recomandările comune ale trei organizații mondiale
Ce pot face copiii în perioada în care sunt închise școlile / Sursa: Shutterstock
Publicat: 11/03/2020, 17:38
Actualizat: 07/04/2021, 03:27

Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie (FICR), UNICEF și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) au emis noi recomandări ce urmăresc protejarea copiilor și a școlilor împotriva transmiterii virusului COVID-19.

Recomandările comune ale celor trei organizații mondiale, emise joi, prezintă o serie de aspecte critice și liste de verificare practice menite să garanteze siguranța școlilor. De asemenea, consiliază autoritățile naționale și locale cu privire la modalitățile prin care pot adapta și implementa planurile de urgență la nivelul unităților de învățământ, se arată într-un document transmis, miercuri, de Cătălin Pruteanu, consultant media în cadrul UNICEF în România.

În situația în care școlile se închid, recomandările includ îndrumări pentru atenuarea posibilului impact negativ al acestui demers asupra educației și sănătății copiilor. Aceasta presupune existența unor planuri solide care să asigure continuitatea procesului de educație, inclusiv prin opțiuni de educație la distanță, precum strategii de învățare online și emisiuni radio cu conținut pedagogic, și accesul tuturor copiilor la servicii esențiale. Aceste planuri ar trebui să cuprindă și pașii ce trebuie urmați pentru redeschiderea în siguranță a școlilor.

Poster sfaturi pentru copii lansdcape bun

Acolo unde școlile rămân deschise, pentru a asigura protecția și informarea copiilor și a familiilor lor, recomandările prevăd:

  • Să se ofere copiilor informații despre modalitățile prin care se pot proteja;
  • Să se promoveze cele mai bune practici de igienă și de spălare a mâinilor și să se furnizeze articole de igienă;
  • Să se curețe și să se dezinfecteze clădirile școlilor, mai ales instalațiile de apă și cele sanitare;
  • Să se intensifice circulația aerului și ventilația.

Deși vizează în mod special țările care au confirmat deja transmiterea virusului COVID-19, recomandările sunt pertinente și în orice alt context. Prin intermediul educației, elevii pot fi încurajați să susțină practicile de prevenire și control ale bolilor în familie, la școală și în comunitatea lor, vorbind cu ceilalți despre modalitățile prin care se poate preveni răspândirea virusurilor, se arată în documentul transmis.

Școlile trebuie să ajute la împiedicarea stigmatizării și discriminării

Menținerea activităților școlare în siguranță sau redeschiderea școlilor după o perioadă în care au fost închise implică analizarea a numeroase aspecte, dar, dacă se realizează corect, un astfel de demers poate promova sănătatea publică.

De exemplu, ghidurile referitoare la siguranța școlilor implementate în Guineea, Liberia și Sierra Leone în timpul epidemiei de Ebola, ce a durat din 2014 până în 2016, au contribuit la prevenirea transmiterii virusului prin intermediul școlilor.

UNICEF îndeamnă școlile – fie că sunt deschise, fie că își ajută elevii prin metode de învățare la distanță – să acorde elevilor un sprijin holistic. Școlile ar trebui să ofere copiilor informații vitale referitoare la spălatul mâinilor și alte măsuri prin care se pot proteja pe ei și familiile lor, să faciliteze acordarea de sprijin în domeniul sănătății mintale și să ajute la prevenirea stigmatizării și a discriminării, încurajând elevii să se comporte frumos unii cu alții și să evite stereotipurile când vorbesc despre virus.

În plus, noile îndrumări conțin sfaturi și liste de verificare utile părinților și persoanelor responsabile de copii, dar și copiilor și elevilor. Printre acțiunile recomandate, se numără:

  • Monitorizarea sănătății copiilor și ținerea copiilor acasă în cazul în care sunt bolnavi,
  • Încurajarea copiilor să pună întrebări și să își exprime preocupările și
  • Deprinderea obiceiului de a tuși sau a strănuta într-un șervețel sau în cot și evitarea atingerii feței, ochilor, gurii și nasului.

Împreună cu partenerii săi, UNICEF a dezvoltat și continua să dezvolte materiale de informare utile pentru copii și părinți, privind măsurile de prevenție față de noul coronavirus, care pot fi accesate online.

Epidemia provocată de noul coronavirus: ce trebuie să ştie părinții

Cum să te protejezi de noul Coronavirus. Sfaturi prietenoase copiilor pentru a se proteja împotriva Coronavirus

Cum să-ți petreci timpul dacă trebuie să stai acasă din cauza noului coronavirus. Sfaturi pentru copii

Noul coronavirus: întrebări și răspunsuri pentru copii și tineri. Află cum să te protejezi pe tine, pe familia și pe prietenii tăi

Documentul integral cu recomandările comune privind protejarea copiilor și a școlilor împotriva COVID-19 (engleză)

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Regina lui Salam, mega-mulată și super-dotată! Roxana Dobre, ieșire-fulger pe Nordului cu…
Imperiul lui Ion Țiriac a fost împărțit. Magnatul a luat decizia în privința averii
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
Andreea Bălan a ÎNCĂLCAT legea ziua, în amiaza mare! Noi avem dovada FOTO, ipostaza nedemnă...
O mai țineți minte pe „Mama Natură?” Cum arată acum, la 39 de ani. E...
Rezultate Bac 2024, sesiunea de toamnă. Edu.ro afișează notele la probele scrise
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Ce se dă de pomană de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, pe 29 august 2024
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Întoarcerea în scuar: Cum se virează corect la stânga, cine are prioritate?
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a fost arestat în Franţa. La 39 de ani, „Mark Zuckerberg...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Dezvăluire despre Traian Băsescu. Românii n-au avut habar când l-au votat președinte
Noi schimbări la Facebook şi Instagram. Toți utilizatorii sunt afectați
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Avocata Carmen Obârșanu, despre dosarul uitat al morții lui Petrică Mîțu Stoian: "Cum poți spune...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Studiu: Pacienții grav afectați de gripă sau COVID-19 pot avea niveluri ridicate de enzime esențiale