Prima pagină » Diverse » REGULI DRASTICE de înmormântare. Autoritățile se pregătesc de primele decese provocate de coronavirus în România / Ce trebuie să știe rudele

REGULI DRASTICE de înmormântare. Autoritățile se pregătesc de primele decese provocate de coronavirus în România / Ce trebuie să știe rudele

14 mart. 2020, 13:15, Diverse
REGULI DRASTICE de înmormântare. Autoritățile se pregătesc de primele decese provocate de coronavirus în România / Ce trebuie să știe rudele

Autoritățile din Sănătate au luat măsuri draconice în cazul în care coronavirusul va provoca decese în România. Trupul persoanei decedate nu va putea fi văzut decât de cel mult doi membri ai familiei, care vor trebui să poarte echipament de protecție, și nu va putea fi atins decât cu mănuși de protecție. Nu se face autopsie, iar sicriul este sigilat. Trupul neînsuflețit se bagă în saci, se dezinfectează cu produse biocide, apoi se introduce în sicriu, care va fi sigilat.

Înmormântarea sau înhumarea se face în cel mai scurt timp, iar sicriul va rămâne închis, fiind interzisă orice acțiune de deschidere a acestuia, scrie Hotnews.

Măsurile apar în Ordinul pentru aprobarea Protocolului specific privind managementul în caz de deces al pacienților infectați cu noul coronavirus (SARS-CoV2), semnat de Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, și publicat vineri seară în Monitorul Oficial.

Câteva dintre prevederile actului normativ: 

Cadavrul persoanei decedate ca urmare a infecției COVID-19 confirmată prin teste de laborator fără leziuni traumatice nu se autopsiază.

Cadavrul va fi așezat într-un sac impermeabil dublu și ermetic închis cu fermoar și va fi pulverizat cu produse biocide tip TP22 (pe bază de formol).

Produsele biocide de tip TP2 vor fi folosite pentru suprafețe în concentrațiile și la timpul de expunere recomandate de producător și speciificate pe eticheta produsului. Cadavrul va fi depus în frigider la morga spitalului/instituției de medicină legală în așteptarea derulării procedurilir specifice medicinei legale, respectiv a familiei pentru identificare.

În situația în care nu există frigider cu posturi separate se va identifica un spațiu separat față de restul cadavrelor, care se va dezinfecta după fiecare prezentare.

În cazul în care familia nu vine să ridice cadavrul, se vor anunța autoritățile competente în vederea ridicării și înhumării în cel mai scurt timp.

Transportul cadavrului către morgă de la secția din unitatea sanitară în care s-a produs decesul se face în sac închis ermetic. Liftul și targa prin care a fost asigurat transportul cadavrului din secția unității sanitare până la frigiderul din morgă vor fi dezinfectate cu produse de top TP2 (de suprafețe).

Măsuri care privesc aparținătorii decedatului

Echipamentele individuale de protecție pentru aparținătorii decedatului care vor parcurge procedura de identificare a cadavrului vor fi asigurate cu titlu gratuit de către unitatea sanitară în care a fost internat pacientul.
Aparținătorii decedatului care parcurg procedura de identificare a cadavrului vor purta obligatoriu echipament de protecție de unică folosință:

1. halat de unică folosință din material țesut sau impermeabil la apă
2. mască facială
3. botoși (protecții încălțăminte)
4. mănuși în situația în care trebuie să intre în contact direct cu cadavrul.

Cel mult două persoane dintre aparținătorii decedatului pot vedea cadavrul numai după ce îmbracă echipamentul de protecție. Aparținătorii decedatului vor parcurge obligatoriu procedura de identificare a cadavrului. În caz de identificare pozitivă vor semna o declarație și se va completa într-un registru special dedicat.

Personalul implicat în manipularea cadavrului pulverizează produse biocide de tip TP22 sau soluție de formaldehidă peste cadavru, apoi îl introduce în doi saci rezistenți de vinil, astfel: după fiecare introducere a cadavrului în sac, se pulverizează produs biocid TP22, folosind un echipament de pulverizare fină. Ulterior, acesta se introduce în sicriu, urmând a se închide și sigila capacul sicriului.

Familia este cea care aduce sicriul.

Din acest moment și până la înhumare, sicriul va rămâne închis, fiind interzisă orice acțiune de deschidere a acestuia.

Înhumarea/incinerarea se va efectua în cel mai scurt timp disponibil, cu sicriul sigilat.

Pentru aparținătorii decedatului care au intrat în contact direct cu cadavrul este obligatorie spălarea mâinilor cu apă caldă și săpun, urmată de dezinfecția cu produse biocide de tip TP1 destinate dezinfecției mâinilor.

Măsuri care privesc transportul cadavrelor către instituțiile de medicină legală

În cazul decesului la domiciliu, în care există suspiciune de deces ca urmare a infecției CODIV-19, nu se ridică cadavrul. Se apelează numărul de urgență 112.

Pentru transportul cadavrului de la domiciliu sau din spațiile publice unde a survenit decesul către instituția de medicină legală, vor fi respectate aceleași norme ca cele descrise la punctul 3, atât în ceea ce privește echipamentul individual de protecție al personalului care manipulează sau transportă cadavrul cât și în ceea ce privește manipularea cadavrului în vederea introducerii în sacul închis ermetic.

Persoanele care manipulează și transportă cadavrul vor lua în considerare respect față de demnitatea umană, orice activitate sau acțiune asupra corpului unei persoane decedate având la bază grija și respectul cuvenit unei ființe umane decedate.

În vederea ridicării cadavrului de la domiciliul, se vor solicita și se vor examina toate documentele medicale existente (de la unitățile sanitare, medic curant, medic de familie, laboratoare de analize medicale), acte din care să reiasă înregistrarea persoanei în evidențele Direcției de Sănătate Publică județene și București, precum și documente din care să reiasă localitatea din care a revenit recent în ultimele 14 zile, dintr-o călătorie, după caz.

Transportul cadavrului aflat în sacul închis ermetic din spațiul public, precum și de la domiciliu către instituția medico-legală, în vederea autopsierii, se va efectua numai în baza Ordonanței emise de procuror sau de organele de cercetare penală.

Transportul cadavrului aflat în sac închis ermetic se va efectua numai cu mijloace de transport autorizate potrivit legii. Atunci când decesul s-a produs ca urmare a infecției COVID-19, angajații serviciilor funerare care preiau cadavrul de la unitatea sanitară în care a survenit decesul sau de la instituția de medicină legală vor respecta întocmai aceleași dispoziții ca și orice alt transportator sau persoană care manipulează cadavrul, respectiv aceleași măsuri de prevenire a transmiterii bolilor infecto-contagioase și vor fi îmbrăcați obligatoriu în echipamentele individuale de protecție descrise anterior.

Angajații serviciilor funerare nu vor deschide capacul sicriului și nu vor efectua manopere de cosmetizare sau de îmbălsămare asupra cadavrului contaminat în urma infecției cu noul coronavirus.

Pentru angajații serviciilor funerare este obligatorie, după fiecare manipulare, spălarea mâinilor cu apă caldă și săpun, urmată de dezinfecția cu produse biocide de tip TP1.

Citiți continuarea aici