Autoritățile române au informat că o parte din cetățenii români aflați labodrul navei de croazieră Grand Princess au fost transportați înapoi în țară cu un zbor pus la dispoziție de autoritățile americane.
Astfel, 8 din cei 23 de cetățeni români au revenit pe teritoriul țării noatre în cursul zilei de 12 martie 2020.
„La data de 12 martie 2020, în urma unei ample operațiuni la care au participat mai multe state europene și ca urmare a demersurilor întreprinse de Ministerul Afacerilor Externe prin intermediul Ambasadei României la Washington și al Consulatului General al României la Los Angeles, 8 cetățeni români aflați la bordul navei de croazieră Grand Princess, aflată în carantină în largul coastei californiene, au revenit în țară cu un zbor pus la dispoziție de autoritățile americane, în coordonarea Delegației Uniunii Europene la Washington. La sosirea în țară, cei 8 cetățeni români au fost plasați în carantină într-o locație dedicată din București”, au transmis autoritățile.
De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe a precizat că 14 cetățeni români și-au exprimat dorința de a rămâne în continuare la bordul navei Grand Princess.
„Consulatul General al României la Los Angeles menține legătura cu cetățenii români care au rămas la bordul navei, fiind pregătit să acorde asistență consulară în limita competențelor legale”, au mai ifnormat acestea.
La bordul vasului s-au aflat aproximativ 3.500 de pasageri și membri ai personalului, din aproximativ 54 de țări.
Vasul Grand Princess a fost ținut în largul coastelor din SUA începând din 10 martie după ce 0a dovedit în urma testelor că un pasager care călătorise anterior pe vas a murit din cauza noului coronavirus.
Nava de croazieră din largul Californiei aparține aceluiași proprietar și are același operator ca nava Diamond Princess la bordul căreia s-au înregistrat aproape 700 de cazuri de infectare cu Covid-19.