Premierul britanic Boris Johnson va cere tuturor celor în vârstă, trecuți de 70 de ani, să rămână în strictă izolare, acasă sau în căminele de îngrijire, timp de patru luni, aceasta fiind o măsură pentru conbaterea răspândirii Covid-19.
Executivul urmează să mobilizeze eforturi asemănătoare celor din „timp de război”, în următoarele 5 – 20 de zile, scrie express.co.uk.
Guvernul britanic a trecut și la rechiziționarea hotelurilor, spitalelor private și a altor imobile pentru a fi folosite ca spitale temporare pentru bolnavii de coronavirus.
Școlile și localurile vor fi de asemenea închise. Premierul Johnson a fost criticat dur pentru modul în care a gestionat până acum epidemia de Covid-19, măsurile sale fiind considerate prea timide, în comparație cu anvergura fenomenului.
În România, începând de luni, este stare de urgență. Pe toată durata stării de urgență, ordonanţele militare şi ordinele emise au caracter obligatoriu, de lege. Printre măsurile pe care statul le poate impune în această perioadă se numără:
– să limiteze sau să interzică de tot circulația mașinilor
– să efectueze razii, controale, percheziții
– să închidă temporar benzinării, restaurante, cafenele, cazinouri și alte localuri publice
– să suspende apariția sau difuzarea unor emisiuni radio sau TV
– să raționalizeze alimente și alte produse de strictă necesitate
– să exercite în mod exclusiv dreptul de a autoriza desfăşurarea adunărilor publice, a manifestaţiilor sau marşurilor
– să emită ordonanțe de urgență
– să emită ordonanțe militare
– să interzică circulaţia feroviară, maritimă, fluvială şi aeriană pe diferite rute