CONTRAVENȚII. Aproape două milioane de lei, amenzi pentru nerespectarea autoizolării. Care sunt județele „fruntașe” la încălcarea legii

CONTRAVENȚII. Aproape două milioane de lei, amenzi pentru nerespectarea autoizolării. Care sunt județele „fruntașe” la încălcarea legii
EDUARD VINATORU/ MEDIAFAX FOTO.
Publicat: 18/03/2020, 16:03
Actualizat: 07/04/2021, 03:16

Inspectorii sanitari din cadrul direcțiilor de sănătate publică au aplicat amenzi în valoare de 1.835.000 lei unui număr de 120 persoane pentru nerespectarea autoizolării, a anunțat, miercuri, Ministerul Sănătății.

Cele mai multe amenzi au fost aplicate de către inspectorii sanitari din Neamț și Hunedoara, câte 12 amenzi în fiecare dintre aceste județe, cu valoare de 210 000 de lei, în Neamț, și 134 000 de lei, în Hunedoara.

Amenzile au fos aplicate pe baza HG 857/2011, modificată, care prevede că nerespectarea măsurilor speciale instituite în situații epidemiologice deosebite constituie constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei pentru persoanele juridice.

„Reamintim că, în cazul în care o persoană călătorește într-o țară expusă infecției cu noul coronavirus din zonele de risc rosie/galbenă, la revenirea în țară ramane obligatoriu în carantină/izolare la domiciliu timp de 14 zile, împreună cu familia”, a transmis Ministerul Sănătății.

Cel mai recent bilanț

Până miercuri dimineața, pe teritoriul României, au fost confirmate 246 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, de marți seara, au fost înregistrate alte 29 noi cazuri de îmbolnăvire.

De asemenea, dintre cele 246 de persoane confirmate pozitiv, 19 au fost declarate vindecate și externate.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.441 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 23.679 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală, potrivit comunicatului GCS.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Ed Sheeran și „Thor”, cuceriți de bucătăria românească. Un fel de mâncare le-a plăcut...
Noua analiză de sânge a pânzei în care a fost îngropat Iisus răstoarnă tot ce...
Imperiul lui Ion Țiriac a fost împărțit. Magnatul a luat decizia în privința averii
Decizii de recalculare a pensiilor blocate la poștă în toată țara. „Pur și simplu ne...
Bogdan de la Ploiești a făcut, în sfârșit, anunțul despre copiii lui! Manelistul a ținut...
Ce a pățit o româncă după ce a păcălit un pensionar din Spania cu aproape...
WOW! Cum arată Gabriela Szabó la 20 de ani de când s-a retras din sport....
Zile libere 2025. Mai multe minivacanțe pentru angajații din România
Preţul cerut lui Valentin pentru o chirie la Piaţa Muncii. "Mobila pusă la întâmplare, televizorul...
"O tragedie, păcat". Și-a ucis unchiul pentru a o salva! Un tânăr din Mehedinți riscă...
Iulia, studenta moartă după operația din Turcia, urmează să fie repatriată! Cum va fi adusă...
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
E adevărat că scapi de amendă dacă faci rovinieta în aceeași zi? Răspunsul CNAIR
Lovitură de proporţii pentru Uber: Gigantul a fost amendat cu 324 mil. dolari
Este CLAR: DOVADA că egiptenii antici comunicau cu extratereștrii!
Ordin UE. Legea ce scrie viitorul omenirii. România e obligată din 2 august 2026
Puterea absolută a lui Ceaușescu. Putea face ceea ce azi nu poate nimeni
Cât costa să închiriezi vilele din Thailanda în care s-a filmat Insula Iubirii. Prețul este...
VIDEO Accident mortal pe DN 2, între un autobuz și două mașini! A fost activat...
VIDEO Cum a reușit Monica Pop să slăbească 37 de kilograme: „9 zile nu am...
Decizia devastatoare luată de instanţă în cazul crimei din DOLJ. Ce se va întâmpla cu...
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Bubulino, aici am făcut noi prima oară dragoste. Mai ții minte?
Kim Jong Un a participat la „testarea cu succes a dronelor sinucigașe”