INTERVIU EXCLUSIV. Omul de afaceri Dan Ostahie, fondator ALTEX România, avertizează: vor urma cel puțin 8 luni de criză: „Simt că am o responsabilitate socială să nu neglijez economia”

Publicat: 19/03/2020, 10:34
Actualizat: 19/03/2020, 20:31

Pandemia de COVID-19, declarată oficial de Organizația Mondială a Sănătății în urmă cu circa o săptămână, va dicta o nouă ordine mondială la nivel social, dar mai ales la nivel economic. Pe plan medical, spun experții, își va atinge punctul cel mai înalt în circa două luni. În ceea ce privește economia însă, aceasta va rămâne „contaminată” cel puțin un an de acum înainte, este de părere Dan Ostahie, fondatorul și CEO Altex România.

Într-un interviul acordat în exclusivitate pentru GÂNDUL.RO, veți regăsi viziunea și poziția asupra crizei care urmează, a unuia dintre cei mai cunoscuți și de succes oameni de afaceri din România. Antreprenorul vorbește de cât de important e să ne salvăm atât sănătatea cât și economia. „Nu vă ignorați responsabilitatea față de economie!”, îi îndeamnă el pe consumatori, pe reprezentanții mediului de business și pe oficialii guvernului.

Dan Ostahie amintește și de datoria socială pe care companiile din România o au față de populație să-și continue activitatea chiar și cu restricții, să livreze în piață produsele de necesitate și să pulseze oxigen în economie. „Acum, când ne aflăm în stare de urgență, funcționarea în condiții optime a hypermarketurilor, a farmaciilor și a retailerilor electro-IT este vitală. Pentru noi, misiunea este să livrăm produse și servicii Electro-IT pe loc, la nevoie, fără să periclităm sănătatea și bunăstarea clientului”, spune reprezentantul Altex România.

GÂNDUL.ro:  Cum catalogați perioada prin care trece societatea și economia românească ? E un blocaj temporar sau o reașezare pe noi reguli a întregii economii?

Dan Ostahie: În acest moment, asistăm la două tipuri de criză. Prima și cea pe care o resimțim din plin acum, este problema medicală care se referă la protejarea oamenilor de infectarea cu un virus extrem de contagios la care nu există tratament. Însă, o altă problemă, mai periculoasă, care va dura mai mult și care încă nu se resimte cu adevărat, este criza economică. În cazul pandemiei, specialiștii estimează că lucrurile se vor calma în două trei luni. Criza economică, în schimb, estimez că va dura cel puțin 8-12 luni și toate companiile vor trebui să se reașeze în noua realitate economică. Din punct de vedere medical, e datoria atât a statului cât și a cetățenilor să aibă grijă de cei vulnerabili în fața bolii.  Dar, nu vă ignorați responsabilitatea față de economie!

Misiunea noastră, a mediului privat,  e să ne continuăm activitatea pentru a servi societatea. Altfel, dacă companiile vor înceta să livreze produse și servicii, locurile de muncă vor fi amenințate, blocajul va fi iminent iar criza va fi mult mai dură și mai severă.

GÂNDUL.ro: Ce măsuri de protecție ați impus, în magazine și în compania pe care o dețineți? Dar la nivel de business?

Dan Ostahie: În calitate de lider al pieței, ne vom face datoria să răspundem pe loc, oricărei nevoi a fiecărui cetățean, protejându-l în același timp prin măsuri care să reducă pe cât posibil riscul de îmbolnăvire. Am decis să ținem deschise cele 125 de magazine pe care le avem în toată țara, și am luat măsuri stricte de protecție atât pentru angajați cât și pentru clienți. Cred că acum, când ne aflăm în stare de urgență, funcționarea în condiții optime a hypermarketurilor, a farmaciilor și a retailerilor electro-IT este vitală. Pentru noi, misiunea este să livrăm produse și servicii Electro-IT pe loc, la nevoie, fără să periclităm sănătatea și bunăstarea clientului. Mă gândesc la bolnavii care depind de buna funcționare a unor aparate medicale, sau la cei care stau singuri izolați în case și au nevoie de telefoane mobile funcționale pentru a ține legătura cu familia, la zecile de mii de angajați care lucrează pe termen nedefinit de acasă și au nevoie de calculatoare performante, sau la oamenii care au făcut provizii dar cărora pur și simplu li s-a stricat frigiderul sau mașina de spălat rufe și trebuie să își spele hainele zilnic ca să se protejeze.

De aceea, toate magazinele sunt dezinfectate o dată la 48 de ore, folosind o tehnologie nouă, extrem de eficientă. Amgajații vor primi măști de protecție, mănuși de protecție, și le vom monitoriza sănătatea în fiecare zi, la intrarea în magazine. Am împărțit și oamenii în două echipe săptămânale, astfel încât să asigurăm protecție și continuitate businessului.

GÂNDUL.ro: Cât e de afectat consumul în acest moment?

Dan Ostahie: Prioritățile de consum s-au schimbat considerabil și vor continua să se schimbe. Sunt industrii care au avut creșteri semnificative, cum e cea farmaceutică sau retail-ul de alimente, și altele care vor suferi scăderi severe, cum ar fi turismul, transporturile, etc.  În ceea ce privește electronicele și electrocasnicele, acestea sunt și vor rămâne priorități pe listele de cumpărături ale oamenilor. În societatea modernă e imposibil să renunți la frigider, la mașina de spălat, sau la gadget-uri care, de cele mai multe ori, ne determină calitatea vieții. În 2005 am înființat Credex, o societate care vrea să rezolve, la costuri și dobânzi joase, necesitatea de finanțare a clienților noștri pentru achiziția de produse din magazinele noastre. Prin intermediul Credex, vrem să îi ajutăm pe cei care au nevoie de produse din magazinele noastre, dar care nu și le permit acum, din cauza incertitudinilor din piața muncii. Astfel, am decis ca la toate creditele noi, prima rată să se achite abia după trei luni. În această perioadă, e vital ca toată lumea să aibă în casă tot ce are nevoie, fără o presiune financiară puternică.

 GÂNDUL.ro: Cum ne putem salva economia?

Dan Ostahie: Clasa politică, împreună cu mediul de business trebuie să găsească soluțiile cele mai bune, atât din punct de vedere medical, cât și din punct de vedere economic, astfel încât, efectele negative să fie ponderate, iar suferința să fie atenuată. E foarte important să nu intrăm în zona în care distrugem tot ceea ce s-a construit. Depinde de noi să cooperăm. Este estimat destul de clar momentul când va avea loc vârful pandemiei. Vă spuneam mai sus că vorbim despre două fenomene: cel medical și cel economic. Fenomenul medical ține strict de specialiștii în domeniu și ar fi lipsit de seriozitate din partea mea să mă pronunț. În ceea ce privește criza economică și atenuarea efectelor, din punctul meu de vedere, este foarte important, evident în măsura posibilităților, ca firmele să își continue activitatea, să livreze produsele și serviciile de care oamenii au nevoie.  Fără noi, companiile private sau cu capital de stat, cu capital românesc sau cu capital străin, lucrurile s-ar bloca. Nu putem să stăm cu toții acasă și să privim cum se prăbușește economia. E la fel de important să ne protejăm bunăstarea respectiv joburile, resursele, economia, cum e să ne protejăm sănătatea.

”Se vor pierde foarte multe locuri de muncă în câteva sectoare de activitate lovite grav”

GÂNDUL.roSunt multe afaceri care vorbesc de concedieri în masă. Ce urmează, din acest punct de vedere?

Dan Ostahie: E clar că va fi o trecere bruscă de la realitatea de înainte de criză și realitatea de după criză. Se vor pierde foarte multe locuri de muncă în câteva sectoare de activitate lovite grav: aviație, hoteluri, horeca și altele care vor urma. Retailul nu este lipsit de aceste efecte. Va fi și el grav afectat: în primă fază mai puțin, în a doua fază mai mult. Cu alte cuvinte, trebuie să înțelegem că atâta timp cât valoarea totală a produselor și serviciilor pe care le punem pe piață scade, vor scădea și veniturile. Iar o dată cu scăderea veniturilor vor scădea și numărul de angajați. Unele sectoare vor fi afectate mai mult, altele mai puțin. Eu sunt sigur că agenții economici vor lua măsurile necesare. În ceea ce privește Altex România, suntem pregătiți să ne adaptăm noii realități economice. Asta poate însemna inclusiv închiderea unor linii de business și redeschiderea altora. Asta nu înseamnă, neapărat concedieri. E devreme, însă, să luăm decizii în acest sens.

GÂNDUL.roLa ce vă referiți când spuneți că economia privată va lua măsurile necesare?

Dan Ostahie: Mă refer la măsuri necesare care pot include, fără a se limita la reducerea și recalificarea unor oameni, deschiderea unor noi linii de business actuale cu realitatea economică, închiderea altora care nu mai sunt de actualitate, și adaptarea la noua realitate economică. Mediul privat, indiferent dacă vorbim de capital autohton sau capital străin, s-a adaptat cu rapiditate, vorbim de noi oportunități de business și noi lucruri de făcut. Cu alte cuvinte, o să avem nevoie de noi angajați. Trebuie să ne pliem pe realitate, iar sectorul privat o va face. Este pregătit și sectorul de stat să facă același lucru, în condițiile în care, în mod evident, vom avea un buget mult redus? Și dacă da, care sunt măsurile pe care le va lua Guvernul? Cred că acestea sunt întrebări esențiale. Întrebările sunt extrem de importante, le adresez în spațiul public și aștept să aflu răspunsurile.

GÂNDUL.roPutem compara criza din 2009 cu ce se întâmplă acum?

Dan Ostahie: E devreme să compar efectele în economie pentru că încă nu le resimțim pe cele de acum. Dar, dacă ar fi să mă refer la criza financiară din 2009-2012, aș sublinia faptul că există un context politic aproape identic cu cel din prezent, respectiv ambele crize au debutat în an electoral. Sper ca cei din clasa politică să fi învățat din acea lecție dură a crizei să fie mai responsabili și să nu sacrifice din nou viitorul acestei țări, pentru a câștiga voturi.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Statul îți IA BANII. Românii n-au dreptul la ei, deși i-au câștigat corect. Nu poți...
Calendarul pensiilor în luna decembrie. Când vin banii. Schimbare anunțată de Ministerul Muncii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar