EFECTELE #CORONAVIRUS. Animal de companie, depistat pozitiv ca purtător de SARS-CoV-2. „Potențialul zoonotic este necunoscut la această oră”

EFECTELE #CORONAVIRUS. Animal de companie, depistat pozitiv ca purtător de SARS-CoV-2. „Potențialul zoonotic este necunoscut la această oră”
Publicat: 20/03/2020, 07:39
Actualizat: 07/04/2021, 03:10

Chiar dacă se știe că singurul vector de diseminare a noului coronavirus ar fi omul, o raportare recentă a Organizației mondiale pentru Sănătate Animală (OIE) pare să schimbe dintr-un anumit punct de vedere paradigma, în condițiile în care a anunțat că un câine aparținând unui pacient din Hong Kong, confirmat cu COVID-19, a fost depistat pozitiv la prezența SARS-CoV-2.

Conform unei alerte postată online (DISPONIBILĂ AICI) animalul de companie a fost plasat în carantină la data de 26 februarie 2020, după ce stăpânul său fusese spitalizat ca urmare a unei infecții cu COVID-19.

„În urma examinării veterinare au fost prelevate tampoane nazale, orale și rectale, cât și mostre de fecale, după introducerea animalului în unitatea de carantină. Probele nazale și orale au fost confirmate pozitive la prezența SARS-CoV-2. Chiar și așa, animalul nu prezenta nicio simptomatologie. Alte mostre prelevate în data de 28 februarie au fost și ele confirmate pozitive”, spun cei de la OIE.

Specialiștii în sănătate animale afirmă că investigațiile continuă în vederea determinării perioadei de-a lungul căreia este confirmată prezența virusului.

În plus, în prezent se desfășoară măsuri de gestiune a riscului în cazul de față, incluzând aici și dezinfectarea și curățarea locației, cât și o igienă personală corespunzătoare și o protecție.

„Mamiferele de companie din locațiile unde au fost confirmate cazuri cu COVID-19 vor fi plasate în carantină și monitorizate atent timp de 14 zile. Mostre vor fi colectate în vederea testării lor pentru prezența COVID-19”, se mai precizează în raportare.

Cei de la OIE susțin că potențialul zoonotic este necunoscut la această oră.

„Boala clinică nu a apărut la animale”, veterinar

„Boala clinică nu a apărut la animale”, veterinar

Pe unul dintre grupurile specializate din social media, în urma verificării temeinice a celor raportate de OIE, medicul veterinar Dragoș Bîrțoiu a precizat că și dacă animalul respectiv a ieșit pozitiv ca purtător de SARS-CoV-2, „boala clinică nu a apărut la animale, iar statutul de purtător nu este confirmat, deci nu este zoonoză”.

„Animalele pot lua virusul, dar nu fac boala și nu o transmit mai departe. Cel puțin astea sunt informațiile până acum”, susține veterinarul în urma informațiilor diseminate de OIE. „Există multe virusuri care pot sări de la o specie la alta, dar celalalte specii să nu facă boala și nici să nu transmită mai departe. Ideea este că statusul de zoonoză nu este confirmat încă. Singurul mod în care se știe că se poate lua virusul de la animale este atunci cand cineva strănută pe animal, noi punem mâna pe animal și după o punem pe față/gură etc. Practic o luăm de pe blana animalului ca de pe orice alt obiect”, susține veterinarul.

El susține că acest câine a fost contaminat, dar s-a îmbolnăvit. Singurul vector, dacă îl putem denumi așa, a fost cantitatea de virus care a trăit în cavitatea bucală și orală, timp de 14 zile, fără a se multiplica.

„Animalul a stat cu un proprietar care a avut virusul și a eliminat cantități mari de virus. Câinele l-a lins sau ce-o fi făcut și s-a contaminat. Câinele a fost pus sub izolare și testat cât timp elimina virusul – 14 zile. Câinele a fost contaminat (l-a luat din mediu), dar nu s-a infectat (adică nu a făcut boala). Practic, virusul pe care l-a eliminat a fost virusul pe care l-a luat de la stăpân și a trăit în cavitatea bucală și orală 14 zile, fără a se multiplica”, a conchis veterinarul.

Testul din 27 februarie 2020 a fost efectuat la School of Public Health, The University of Hong Kong (Regional Reference Laboratory) prin sistemul în timp real rRT-PCR, iar rezultatul a fost pozitiv.

În aceeași zi, un alt test a fost efectuat de Tai Lung Veterinary Laboratory, Agriculture Fisheries and Conservation Department (National laboratory) tot prin intermediul rRT-PCR, iar rezultatul a fost de asemenea pozitiv.

În data de 28 februarie 2020, cei de la Tai Lung Veterinary Laboratory (National laboratory) au apelat la aceeași metodă și rezultatul a fost și el pozitiv.

Inițial, informația a fost raportată la OIE de dr. Thomas Sit, veterinar-șef, adjunct al directorului de Inspecție și Carantină din cadrul Departamentului de Conservare, Pescuit și Agricultură al Hong Kong în data de 1 martie 2020, urmând alte două rapoarte similare ale acestuia în 7 martie 2020, respectiv 16 martie 2020.

Sursă foto: facsimil OIE

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ciolacu, despre campania online a lui Călin Georgescu: „Sursa de finanțare a fost una externă....
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Călin Georgescu spune că sucurile conțin „nanocipuri care intră în tine ca într-un laptop”
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a...
Cum arată casa în care locuiește Andreea Marin! Imagini senzaționale cu vila luxoasă: cadă în...
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Cine este și cu ce se ocupă Oana Lasconi, fiica Elenei Lasconi. Trecutul dureros al...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Ce mașină a mai primit David Popovici?
Ce spune presa britanică despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor: „A...
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Dan Diaconescu aruncă bomba. Adevărul ascuns despre Călin Georgescu: Vă arăt mesajele
Călin Georgescu provoacă scandal mondial. Decizie fără precedent
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
VIDEO Este Jador copilul preferat al mamei sale? Artistul mai are încă trei frați! "Eu...
Dorian Popa, condamnat la închisoare! Instanța a emis decizia finală
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe...
O explozie misterioasă de culoare la animale a durat 100 de milioane de ani