EFECTELE #COVID-19 | Antreprenorii nu văd cu ochi buni măsurile economice și sociale adoptate de Guvernul Orban

EFECTELE #COVID-19 | Antreprenorii nu văd cu ochi buni măsurile economice și sociale adoptate de Guvernul Orban
«În ce măsură vă ajută măsurile economice și sociale adoptate de Guvern?»
Publicat: 25/03/2020, 13:08
Actualizat: 07/04/2021, 02:52

Peste 34 la sută dintre antreprenorii români care au participat la un sondaj de opinie cu privire la eficiența măsurilor economice și sociale ale Executivul Orban, pentru sprijinirea IMM-urilor afectate de reducerea sau suspendarea activității din cauza virusului COVID-19, realizat de Consiliul Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) în perioada 22-24 martie 2020, susțin că acestea nu îi ajută deloc.

„La întrebarea «În ce măsură vă ajută măsurile economice și sociale adoptate de Guvern?», 34,4% dintre ei au precizat că nu îi ajută deloc măsurile, 30,5% au precizat că îi ajută în mică măsură, în timp ce 26,2% nu pot cuantifica impactul acestora în cadrul societății lor. Doar 9% dintre respondenți au precizat că măsurile economice adoptate de Guvern îi ajută în mare măsură”, se menționează într-o informare a CNIPMMR.

Pe fondul problemelor economice din această perioadă, potrivit sondajului, printre principalele măsuri care vor fi aplicate în cadrul societăților se numără și amânarea plății obligațiilor fiscale scadente pe perioada menținerii stării de urgență și încă 30 de zile de la data încetării acesteia – 74% dintre respondenți, solicitarea indemnizației de 75% din salariu de bază pentru salariații ale căror contracte de muncă au fost suspendate pe perioadă menținerii stării de urgență – 46.60% dintre antreprenori, solicitarea certificatului de urgență pentru suspendarea unor obligații contractuale – 33.90% dintre cei care au răspuns întrebărilor sondajului, respectiv solicitarea unui credit în baza programului IMM Invest România cu dobândă subvenționată de către stat – 25.60% dintre antreprenori.

Chestionați de specialiștii CNIPMMR cum au fost afectați de deciziile autorităților în lupta cu COVID-19, 64.3 la sută dintre antreprenori au precizat că li s-au redus veniturile. Celelalte efecte negative pe care antreprenorii le-au resimțit sunt reducerea activității – 50% dintre respondenți, suspendarea activității – 39,1% dintre cei care au răspuns, diminuarea producției – 16,4% din total antreprenori, respectiv diminuarea numărului salariaților – 11,7%.

Antreprenorii s-au mai arătat interesați și de a apela la măsurile economice adoptate de Guvern, 63,3% dintre respondenții chestionarului răspunzând pozitiv, în timp ce un procent de 36,7% dintre aceștia au precizat că nu vor apela la nicio măsură adoptată de Guvern.

Este necesară adoptarea și a altor măsuri

Conform rezultatelor studiului, date publicității miercuri, 25 martie 2020, 46,10% dintre antreprenori nu vor implementa niciuna din măsurile adoptate de Guvern din cauza neclarităților condițiilor de acordare a beneficiilor oferite de stat, în timp ce 36,30% dintre respondenți susțin că autoritățile nu vor putea face față solicitărilor venite din partea agenților economici.

De asemenea, 31,30% dintre antreprenorii intervievați nu dispun de sumele necesare pentru susținerea indemnizației de 75% prevăzută de stat pentru angajații al căror contract de muncă a fost suspendat temporar, iar 31 la sută dintre respondenți consideră este o procedură laborioasă și de lungă durată.

În plus, 29,90 la sută dintre antreprenori consideră că măsurile nu sunt adaptate nevoilor firmei lor, în timp ce 20,10 procente dintre intervievați nu-și desfășoară activitatea în domeniile a căror activitate a fost limitată sau suspendată de autorități.

Potrivit rezultatelor studiului, un procent 70,70% dintre antreprenori consideră necesară adoptarea și a altor măsuri, cum sunt suspendarea plății contribuțiilor sociale pe perioada stării de urgență și până la 3 luni de la data încetării acesteia, în timp ce 64.90% dintre respondenți sunt de părere că ar trebui suspendate ratele și dobânzile bancare şi/sau societăţi de leasing, pe o perioadă de 6 luni pentru firmele și angajații afectați de criza Covid19.

În condițiile posibilității răspunsurilor multiple în ceea ce privește aceste măsuri pe care Guvernul ar trebui să le întreprindă de acum înainte, 54 la sută dintre antreprenori consideră demnă de luat în seamă și măsura suspendării plății impozitului pe cifra de afaceri pe perioada stării de urgență și până la 3 luni de la data încetării acesteia, iar 52,10 la sută dintre cei intervievați consideră că Executivul de la București trebuie să ia în calcul suspendarea plații TVA-ului datorat, pe perioada stării de urgență și până la 3 luni de la data încetării acesteia.

Nu în ultimul rând, 50,30% dintre antreprenori susțin că este necesară transformarea șomajului tehnic într-o măsură ACTIVĂ de ocupare, MUNCA FLEXIBILĂ, care să presupună că deși statul susține 75% din salariu, angajatul merge la lucru în mod flexibil pentru a menține activitatea economică a companiei și societății. Totodată, 47,60% dintre respondenți spun că statul trebuie să facă investiții majore (minim 100 miliarde lei) în economie, 44,40 la sută dintre ei susțin subvenționarea utilităților pentru angajații aflați în șomaj tehnic și familiile lor, în timp ce 40,50 la sută dintre respondenți afirmă că este necesară extinderea perioadei de implementare a proiectelor finanţate din fonduri europene dincolo de perioada maximă prevazută inițial.

Prin intermediul sondajului au fost intervievați un număr de 6.120 antreprenori, care au fost în proporţie de 62,9% microîntreprinderi, 20,2% întreprinderi mici, 11,1% întreprinderi mijlocii și 5,8% alte forme de organizare.

Sursă foto: Pixabay/caracter ilustrativ

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi turiști au fost șocați de nota de plată de 811 euro pentru 2 băuturi,...
Caz rarisim! El este elevul care a luat cea mai mică notă din România, la...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un bărbat care își căuta soția dispărută de-acasă a descoperit că aceasta fusese înghițită cu...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
Secretul longevității celui mai VÂRSTNIC fotbalist din lume. Ce mănâncă Kazuyoshi Miura și ce stil...
Câştigurile fabuloase cu care sunt ademeniţi românii cu ajutorul AI. Ce profit i s-a oferit...
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Magistrații au condamnat-o definitiv pe Loredana Atănăsoaie, tânăra care și-a ucis cea mai bună prietenă...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
ABANDONATE într-o mină! Peste 50 de mașini clasice VOLKSWAGEN au fost date uitării - VIDEO
Scandalul după golul Turciei la Euro ia amploare. Ambasadorul turc a fost convocat de germani....
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
Decizie pentru românii cu permis de conducere. Statul schimbă legea. Se întâmplă chiar a doua...
O altă veste a căzut ca un trăsnet. Șoferii din România se vor înfuria
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, despre boala cumplită cu care mama lui s-a confruntat. Ce spune antrenorul despre...
Victor Vrînceanu, dezvăluiri cutremurătoare la adresa Andreei Antonescu: ”Mă trezesc că o persoană străină stă...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Istoria modei, modificată pentru totdeauna de invenția acelor din os de acum 40.000 de ani
×