Prima pagină » Coronavirus » GÂNDUL LIVE. Dragoș Frumosu, apel către autorități: „Dacă ne mișcăm ca ochii mortului, atunci populația o să aibă de suferit”

GÂNDUL LIVE. Dragoș Frumosu, apel către autorități: „Dacă ne mișcăm ca ochii mortului, atunci populația o să aibă de suferit”

Dragoș Frumosu, reprezentant al industriei alimentare, solicită autorităților, într-o intervenție la Gândul Live, să ia măsuri rapide pentru sancționarea fermă a speculanților și pentru protejarea producătorilor autohtoni.

Dragoș Frumosu, reprezentant al industriei alimentare, i-a caracterizat drept „bișnițari” pe cei care profită de criză și măresc prețurile după bunul plac. „Fără discuție că avem pe piață și produce se strictă necesitate ale căror prețuri au crescut mult, dar nejustificat. Prețul materiei prime încă nu a crescut, producătorii produc alimente la același preț, prețurile la comerciat ajung la fel ca acum o lună de zile. Dacă aceste creșteri apar în anumite magazine, acestea sunt datorate pe de o parte comerciantului, iar pe de altă parte, acestor interlopi care profită de situație și împotriva cărora statul român nu a luat nicio măsură”, a declarat Dragoș Frumosu, în intervenția la Gândul Live.

„Spunea domnul prim ministru că nu plafonăm prețurile. Dacă dânsul nu vrea și nu se gândește la populație vizavi de veniturile reduse ale populației, atunci poate să nu plafoneze prețurile. Dar să vină cu măsuri în privința acestor șmecheri pe care putem să îi descoperim în cinci minute”, a subliniat Dragoș Frumosu.

„Suntem în stare de urgență, într-o perioadă în care statul român poate să ia orice fel de măsură pentru protecția cetățeanului, fie ca discutăm de un preț stabilit la anumite produse, fie de măsuri de protecție. Dacă ne mișcăm ca ochii mortului, atunci populația o să aibă de suferit, ajungem ca la anumite produse pe rafturi să avem prețuri foarte mari, ceea ce e inexplicabil – de exemplu, la poarta fabricii, un kilogram de făină se vinde cu 1,7 – 1,8 lei și sunt localități unde un kilogram de fîină a ajuns la 8 lei – pai oamenii ăștia trebuie, în ghilimele, împușcați, sunt niște indivizi care profită de situație”, a subliniat Dragoș Frumosu.

El propune formarea unei echipe, din comercianți, producători și instituții ale statului, pentru a urmări evoluția prețurilor.

„Industria alimentară din România trebuie să producă – și face acest lucru – dar trebuie să o protejăm: riscăm să o băgăm n colaps, în condițiile în care nu luăm măsuri”, spune Frumosu, precizând că a propus eliminararea taxelor și impozitelor pe salarii, pentru șase luni, pentru angajați, pentru a atrage la muncă producătorii alimentari din localitățile limitrofe marilor orașe. „Avem șansa ca în perioada următoare, în proporție de 80-90 %, să găsim pe rafturi produce românești”, a conchis Dragoș Frumosu.

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele