Prima pagină » Diverse » UN MEDIC din patru din Marea Britanie este infectat cu coronavirus sau se află în izolare

UN MEDIC din patru din Marea Britanie este infectat cu coronavirus sau se află în izolare

UN MEDIC din patru din Marea Britanie este infectat cu coronavirus sau se află în izolare

Aproximativ un medic din patru din Serviciul Naţional de Sănătate (NHS) al Marii Britanii se află în autoizolare sau este bolnav, a declarat luni preşedintele Colegiului Regal al Medicilor (RCP), profesorul Andrew Goddard.

Conform profesorului Goddard, circa 25% dintre medici sunt în prezent indisponibili, fie pentru că au contractat noul coronavirus, fie pentru că un membru al familiei sau o persoană împreună cu care locuiesc este bolnavă, transmite Press Association.

„În acest moment, credem că (dintre aceştia) sunt mai mulţi doctori auto-izolaţi cu membrii de familie, deşi unii sunt ei înşişi bolnavi”, a indicat preşedintele RCP.

„Aceasta are un impact real în multe departamente de urgenţă, iar Londra se află într-o situaţie mult mai proastă decât orice alt loc în acest moment, însă se va întâmpla şi în altele. Birmingham are de asemenea dificultăţi”, a explicat el.

Întrebat despre presiunea asupra secţiilor de terapie intensivă, prof. Goddard a răspuns: „Unele spitale se află cu adevărat la limită. La Londra este foarte, foarte dificil în acest moment, nu putem subestima cât de dificil este”.

Conform prof. Goddard, este neclar dacă acest procent de 25% se va menţine sau dacă va scădea pe măsură ce va creşte numărul cadrelor NHS testate şi al persoanelor care ies din izolare.

„Desigur, îngrijorarea este că vom pierde mai mulţi oameni din cauza unor boli legate de COVID”, a adăugat el.

Declaraţiile preşedintelui RCP survin după ce, duminică, Colegiul Regal al Asistentelor (RCN) a anunţat că în jur de 20% dintre aceste cadre medicale au intrat în autoizolare